Un bărbat care a pretins că este Daddy Yankee i-a furat bijuterii în valoare de 2 milioane de euro starului reggaeton, din camera de hotel în care acesta locuia în Valencia, Spania, au anunțat reprezentanții muzicianului.(CITEȘTE ȘI: ”DUȘMANUL DE MOARTE” A CERUT OFICIAL EXECUTAREA AVERII LUI GIGI BECALI!)
Starul în vârstă de 41 de ani, celebru la nivel mondial pentru hitul „Despacito”, pe care îl interpretează împreună cu Luis Fonsi, „a fost victima unui jaf, în timp ce era plecat din camera sa dintr-un hotel din Valencia”, a declarat, joi, agenția care îl reprezintă, Nevarez PR, într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, informează people.com.
Ramon Luis Ayala, cunoscut ca Daddy Yankee, a raportat poliției spaniole furtul – diamante și alte pietre prețioase, în noaptea de marți spre miercuri, potrivit publicației online locale Las Provincias. Un purtător de cuvânt al poliției din Valencia a confirmat faptul că a avut loc un jaf, dar nu a făcut public numele victimei. Potrivit unei surse citate de Las Provincias, un bărbat s-a prezentat sub numele de Daddy Yankee și i-a cerut unui angajat al hotelului să deschidă seiful unde se aflau bijuteriile. Potrivit aceleiași surse, bărbatul a sustras bijuterii și bani și din alte camere ale hotelului, unde erau cazați membri ai echipei starului.Daddy Yankee a susținut un concert în Valencia duminică, parte a unui turneu european.
Cântăreț, actor, compozitor, producător, Daddy Yankee este creditat pentru termenul „reggaeton”, pe care l-a lansat în 1994, pentru a descrie noul gen muzical care era popular în Puerto Rico în acea vreme. Potrivit The New York Times, el este cunoscut drept „regele muzicii reggaeton” atât în rândul fanilor, cât și al criticilor muzicali. CNN l-a numit cel mai influent artist hispanic în 2009, iar Time l-a inclus între cele mai influente 100 de personalități din lume în 2006.
Daddy Yankee este celebru mai ales pentru piesa reggaeton „Despacito”, care a fost lansată pe 12 ianuarie 2017 şi s-a situat pe primul loc în topurile muzicale din 47 de ţări. În august 2017, videoclipul „Despacito” a înregistrat cele mai multe vizualizări pe YouTube, 3 miliarde. Ulterior a fost primul videoclip care a trecut pragurile de 4 miliarde, respectiv 5 miliarde de vizualizări. De asemenea, a fost recompensat cu premii pentru cântecul anului, înregistrarea anului, cea mai bună interpretare urban fusion şi cel mai bun clip scurt la cea de-a 18-a gală Latin Grammy Awards, anul trecut.