Rapper-ul paralizat care a cucerit juriul de la „Romanii au talent” are o poveste de viata devastatoare! „Am mancat trei luni cu paiul”
Toti cei din Constanta il cunosc pe Dan Gabriel Mirica sau Da’ Cruz, dar nu pentru ca este rapper-ul din scaunul cu rotile, ci pentru ca piesele lui sunt peste tot pe Youtube. In varsta de 26 de ani, Dan a ramas paralizat dupa ce masina in care se afla s-a izbit de un copac, dar asta nu l-a descurajat sa-si continue cariera muzicala. Tanarul a reusit sa-i impresioneze pe Andra, Andi si Mihai Petre, care au votat in unanimitate „DA”, iar Smiley l-a asteptat in culise pentru a-i strange mana si pentru a se pleca in fata lui. Desi pe scena pare o fire vesela, Da’ Cruz are „in spate” o poveste dramatica, peste care a trecut cu mari eforturi. In ciuda talentului sau, rapper-ul a preferat, o buna bucata de vreme, ca piesele lui sa circule pe internet, evitand sa apara in fata spectatorilor, de frica sa nu fie aplaudat din mila.