Cea mai spectaculoasa competitie de motorsport din Europa are loc in acest weekend la Bucuresti, pe circuitul stradal de la Casa Poporului. La Drift Grand Prix of Romania se vor alinia peste 50 de piloti din 14 tari, unul mai tare decat celalalt! Printre ei vom admira si doua "amazoane" ale cailor putere: romanca Ramona Rusu si unguroaica Nikolett Szanto.
Daca Nikolett este o veterana a drifturilor, cu o vechime de zece ani in astfel de competitii, aradeanca Ramona Rusu are doar un an de prestatii in „derapaje”. Pana acum ea a concurat la raliu clasic si s-a ocupat de tunat masini. Apreciaza experienta rivalei din Ungaria si spera sa ajunga si ea la acelasi nivel. „Ea are alta varsta, alta experienta. Ea concureaza, eu ma distrez. Driftul e mai greu, dar am vrut sa fac ceva mai palpitant”, ne-a declarat ieri Ramona, prima si singura drifterita din Romania. Ea se va alinia la start cu un Nissan Silvia de 280 de cai putere, in timp ce Nikolett Szanto vine la Bucuresti cu un BMW Z4 de 400 de cai! Ca un adevarat profesionist, unguroaica a fost deja in recunoastere in zona Palatului Parlamentului si, potrivit celor de la 4tunning, abia asteapta intalnirea cu publicul din Bucuresti. „E un loc superb pentru o competitie de acest gen. Cu siguranta va fi interesant! Ma bucur extrem de mult ca voi participa la Drift Grand Prix of Romania!”, a spus Nikolett.