Ramona Olaru are la activ un mariaj eșuat și o relație tumultuoasă cu Adrian Popescu, cunoscut drept Cuza de la Noaptea Târziu. Povestea lor, de altfel, s-a și terminat, dar asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” abia acum se poate declara împăcată cu ea și cu alegerile făcute. Ramona a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre relațiile toxice în care a fost implicată, dar și despre cum a reușit să treacă peste ele.
Este o fire solară și mai mereu cu zâmbetul pe buze, iar asta lasă impresia că problemele n-ar pune stăpânire pe ea. Nimic mai fals! Ramona Olaru ne-a mărturisit cu ce s-a confruntat în ultimii ani și ce anume a determinat-o să apeleze la ajutorul specialiștilor. Desigur, procesul mai are încă foarte multe etape, însă asistenta de la Antena 1 susține că se simte mult mai bine și a înțeles o lecție foarte importantă: cine este și ce vrea cu adevărat.
„Deși mi-au trebuit foarte mulți ani, am ajuns la 32 de ani, ca să realizez foarte multe lucruri, mă simt foarte bine în momentul acesta. Îți dai seama de ce se întâmplă abia atunci când recunoști ce faci, cum reacționezi, ce spui.
Nu pot să spun că a fost un moment anume care a declanșat nevoia asta a mea. Cred că ultimii patru, cinci ani. Și fosta căsnicie și fosta relație, toate întâmplate până în punctul acesta m-au adus să fiu astăzi atât de OK”, ne-a dezvăluit Ramona Olaru.
„Stima de sine nu a fost niciodată scăzută. Acesta a fost cel mai bun lucru la mine, tot timpul am avut chestia asta la un nivel foarte crescut. Dar teama de abandon și teama de a nu sta singur au existat tot timpul în mine. Probabil că mai sunt câteva răni de genul acesta, dar, ușor-ușor, le tratez și mă bucur că sunt bine acum. Într-adevăr a fost nevoie de un psiholog și în continuare este nevoie.
Privesc altfel lucrurile și știu ce am de oferit și, în sfârșit, știu ce vreau de la un bărbat. Și am învățat să setez anumite limite, pe care n-am știut niciodată să le setez în relațiile pe care le-am avut, dar acum știu” , a mai adăugat blondina.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com