Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, schimb de mesaje la 4 luni după despărțire! Totul a fost făcut public: ”Mi-a răspuns!”
Ramona Olaru nu și-a găsit, încă, jumătatea. Blondina de la Antena 1 a avut mai multe relații, a trecut chiar și printr-o căsnicie, însă norocul în dragoste a cam ocolit-o. Fanii săi se așteptau să ajungă în fața altarului pentru a doua oară la brațul lui Cătălin Cazacu, mai ales după ce prezentatorul de la Antena Stars i-a pus pe deget inelul, dar în cele din urmă, „nepotrivirea de caracter” i-a făcut să se despartă. Asistenta de la Neatza a mărturisit în cadrul unui interviu că nu obișnuiește să mai țină legătura cu foștii parteneri, dar recent a luat o decizie care i-a surprins pe mulți. Iată ce mesaj i-a transmis EX-ului, dar și ce i-a răspuns acesta.
Relația dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu a fost intens dezbătută în spațiul public, mai ales după ce CANCAN.RO a scos la iveală mai multe detalii din intimitatea celor doi. Nimeni nu se aștepta ca prezentatorul TV să joace la două capete, trei, patru sau câte au fost pentru că din exterior, relația lor părea să fie una perfectă. Fanii au început să își dea seama că lucrurile nu merg tocmai în direcția cea bună în momentul în care blondina a publicat mai multe mesaje cu subînțeles pe rețelele de socializare. Apoi, despărțirile repetate au confirmat faptul că între cei doi s-ar putea produce o ruptură definitivă.
În cele din urmă, asistenta de la Neatza a decis să plece din casa logodnicului său, iar ulterior s-au aflat adevăratele motive. (AFLĂ MAI MULTE DETALII AICI)
Ce mesaj i-a trimis Ramona Olaru lui Cătălin Cazacu
De atunci, Ramona și Cazacu au întrerupt orice legătură, până recent când, blondina i-a trimis fostului partener un mesaj. Motivul se pare, a fost unul cât se poate de întemeiat: ziua prezentatorului. Blondina a lăsat în urmă toate problemele pe care le-a avut cu vedeta de la Antena Stars și i-a urat un sincer la mulți ani. Mesajul a fost primit, văzut și apreciat de motociclist. Răspunsul nu a întârziat să apară. A fost scurt și la obiect: „Mulțumesc”, după cum a povestit chiar blondina.
”În momentul în care am plecat din casa dânsului nu am mai răspuns la absolut nimic, niciun mesaj, nimic, e mai bine pentru liniștea mea. Însă, de curând, a fost ziua lui și am considerat că este OK să îi spun “La mulți ani”. Mi-a răspuns, mi-a zis “mulțumesc” și e foarte OK. Situația stă bine așa, niciodată mai mult. Eu nu aș mai vrea să vorbesc foarte mult despre ce a fost. Nu mă mai supără nimic de mult, mai ales pentru că sunt lucruri pe care le știam. Nu mă mai mișcă nimic. Eu de asta am plecat de acolo. A fost așa: “A apărut? Ce bine că au aflat și oamenii ăștia!”. Am regula aceasta, într-adevăr. (n.r. să nu țină legătura cu foștii). Am văzut, lumea este fiartă pe mine, probabil și din cauza energiei mele. Tocmai de asta, în ultimul timp nu am mai zis absolut nimic și nu am mai comentat pe marginea vreunui subiect, îmi consum energia și nu are rost. Important este să fiu fericită cu orice activitate pe care o fac”, a spus Ramona Olaru pentru Ego.ro.