Ramona Gabor, relație secretă de 8 ani?! Dezvăluirile făcute de o amică de-ale sale: ”Este tânăr și bogat”

Publicat: 24/09/2021 | 15:21
Ramona Gabor / sursa FOTO: Instagram

De ani buni, Ramona Gabor trăiește în Dubai. Vedeta duce o viață de lux și se pare că are un iubit care o iubește și o sprijină necondiționat în afacerile sale.

Ramona Gabor a decis să-și schimbe radical viața și a plecat definitiv din România în urmă cu nouă ani. Șatena lucrează ca model, dar a intrat și în lumea afacerilor. În urmă cu câteva luni, sora Monicăi Gabor și-a lansat propria colecție de parfumuri.

”Întodeauna am fost atrasă de industria afacerilor. Deși am lucrat și încă mai lucrez ca și model, am avut de-a lungul timpului tot felul de proiecte antreprenoriale în care m-am implicat. Ideea cu parfumul mi-a venit deoarece îmi doream să fac un parfum cu numele mamei mele. Pe parcurs m-am abătut de la planul inițial și am făcut zece parfumuri care fiecare exprimă prin numele său un sentiment, o emoție, o motivație pozitivă”, mărturisea Ramona Gabor.

Viața Ramonei Gabor s-a schimbat radical de când s-a mutat în Dubai. Sora Monicăi Gabor se răsfață în lux și destinații care mai de care mai exotice. Nici pe plan personal nu îi merge rău… Vedeta mărturisea că este curtată de bărbații cu bani, care o copleșesc cu cadouri și buchete imense de flori. Însă… potrivit unei apropiate de-ale sale, Ramona ar fi într-o relație de opt ani. (CITEȘTE ȘI: MONICA GABOR ȘI-A REVĂZUT SORA DUPĂ 2 ANI ÎN DUBAI! MESAJUL PUBLICAT DE RAMONA GABOR: “BINE AI VENIT ACASĂ! ÎN SFÂRȘIT, ÎMPREUNĂ”)

Ramona Gabor are o relație de opt ani?!

În ceea ce privește viața personală, Ramona Gabor a fost mereu o fire discretă. Vedeta spunea, recent, că nu îi va dezvăluit niciodată identitatea bărbatului pe care îl iubește dacă nu îi este soț. A învățat să-și trăiască poveștile de dragoste departe de ochii curioșilor, fără a fi judecată de gurile rele.

Iar una dintre prietenele apropiate Ramonei susține că vedeta are o relație de aproximativ opt ani. Iubitul ei locuiește în Dubai și o susține în absolut orice pe sora Monicăi Gabor. Potrivit amicei Ramonei, bărbatul este înstărit și o răsfață la maximum pe iubita sa. (VEZI ȘI: RAMONA GABOR, BOGATĂ ȘI ÎN PANDEMIE. CU CE AFACERE A DAT LOVITURA DIVA, ÎN DUBAI)

”Are o relație de opt ani. Iubitul său locuiește în Dubai, dar nu este de aici. O sprijină în proiectele și afacerile sale, se consultă în orice și îi dă toată libertatea de care are nevoie. Este tânăr și bogat, dar important este că se înțeleg perfect. Ramona este foarte bine, are tot ceea ce-și dorește. O duce mai bine decât Monica”, a declarat amica Ramonei pentru Playtech.