Ramona Bădescu, probleme după naștere! Vedeta abia acum a spus ce s-a întâmplat după ce a devenit mămică la 50 de ani: „Descurajare, neputință”

Publicat: 29/01/2024 | 20:04

În anul 2019, la vârsta de 50 de ani, Ramona Bădescu a devenit mămică pentru prima oară. Aceasta a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar bucuria a fost una mare. De când fiul ei s-a născut, vedeta s-a retras complet din lumina reflectoarelor și s-a dedicat creșterii micuțului. Acum, Ramona Bădescu s-a întors pe scenă, iar cu această ocazie a vorbit despre viața ei din ultimii ani, dar și despre problemele cu care s-a confruntat. 

Ramona Bădescu și-a dorit mult să devină mămică, iar în urmă cu cinci ani acest lucru s-a întâmplat. Fericirea a fost mare, iar vedeta nu s-a mai putut dezlipi de băiețelul ei. După naștere, aceasta a decis că este momentul să își pună pe pauză activitatea profesională și să se ocupe îndeaproape de fiul ei. Acest lucru i-a adus multă fericire, însă Ramona Bădescu recunoaște că în această perioadă a trecut și prin momente extrem de dificile. Despre ce este vorba?

(CITEȘTE ȘI: MOTIVUL REAL PENTRU CARE RAMONA BĂDESCU NU ȘI-A BOTEZAT FIUL ÎN VÂRSTĂ DE 3 ANI: „SUNT ÎN TRATATIVE CU FABIO”)

Ramona Bădescu: „Descurajare, depresie, neputință”

În cadrul unui interviu recent, Ramona Bădescu a mărturisit că, asemenea multor mămici, s-a confruntat cu depresia postnatală. Vedeta a recunoscut că a trecut prin momente extrem de grele, în care descurajarea și depresia puseseră stăpânire pe ea și oricât încerca vedea lucrurile doar în nuanțe de negru și gri.

Însă, vedeta nu s-a complăcut mult în această situație și a realizat repede că are nevoie de ajutor. Așa că nu a ezitat și a început să lucreze cu un specialist, care în scurt timp a reușit să o aducă pe drumul cel bun și să o facă să privească într-o notă pozitivă viața.

„După naștere am avut momente de descurajare, momente de depresie, de neputință chiar, ca orice femeie. Nu contează că am născut la 50 de ani. Și la 50 de ani, și la 20 de ani tot o experiență nouă este, iar meseria de mamă este cea mai grea din lume, din punctul meu de vedere.

După naștere, am avut aceste nesiguranțe și am lucrat foarte mult cu un coach mental, Vasile Păun, o persoană extraordinară, care m-a ajutat și m-a învățat să gândesc pozitiv. Să fiu puternică, să mă montez, să creez forța din interior și să o dau în exterior. Este o cultură care pe vremuri nu exista la noi, nu am avut această metodă de a învăța, de a-ți educa creierul, de a-ți educa voința, de a-ți educa mentalitatea pentru a fi un om pozitiv. Și de aceea eu consider că e bine să împarți pozitivitate și gânduri bune celor din jur”, a declarat Ramona Bădescu, potrivit viva.ro.

Ramona Bădescu s-a reîntors pe scenă

Așa cum spuneam, de când a devenit mămică, Ramona Bădescu și-a pus cariera pe pauză, dorindu-și să se ocupe îndeaproape de fiul său. Însă, de curând, vedeta a decis că pauza s-a încheiat, așa că și-a reluat activitatea și este cât se poate de încântată de acest lucru.

„După patru ani în care m-am ocupat de fiul meu, patru ani în care i-am dat exclusivitate fiului meu, în care am cântat pentru el, am dansat pentru el, i-am spus povești, ca să-l adorm, consider că este momentul să mă reîntorc la pasiunea și la viața mea publică.

Bineînțeles, nu pot să spun acum că, după patru ani, atenția mea nu mai este spre Ignacio, dar vreau să mă simt din nou nu numai o mamă bună, nu numai o mamă perfectă, dar și o femeie realizată în meseria ei și în ceea ce a făcut dintotdeauna”, a mai spus Ramona Bădescu.

(VEZI ȘI: RAMONA BĂDESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE VIAȚA DE MĂMICĂ! VEDETA ÎNTÂMPINĂ UNELE DIFICULTĂȚI CU FIUL SĂU. „NE SUPĂRĂM UNUL PE ALTUL”)