Raluka, dezvăluiri despre începuturile carierei muzicale! Cum a ajuns artista celebră? „Cântam pe casa scării”
Raluka este una dintre cântărețele cu notorietate din România. Vedea se află pe scena muzicii românești de ceva vreme, însă începuturile carierei nu au fost așa ușoare. Aceasta a vorbit despre cum și-a descoperit pasiunea pentru muzică și cine a îndemnat-o să urmeze această carieră.
Acum se bucură de succes și este o cântăreață extrem de apreciată, însă Raluka a pornit de jos și a trecut prin multe până a ajuns la succes. Într-un interviu recent, vedeta a povestit că pasiunea pentru muzică și-a descoperit-o de la o vârstă fragedă și încă de mică a participat la tot felul de concursuri și festivaluri. Mai mult, primul concert l-a susținut la vârsta de 12 ani, atunci când a cântat la o nuntă. (CITEȘTE ȘI: ANA BANICIU & RALUKA, PICNIC ÎN POZIȚII INTERZISE MINORILOR)
„Cântam pe casa scării alături de câţiva copii, m-a auzit iubitul surorii mele şi i-a spus mamei mele că ştiu să cânt frumos – cred că mă ajuta şi acustica atunci – şi că ar trebui să mă dea la o şcoală de muzică. După aceea au urmat festivaluri, concursuri şi chiar concerte.
Primul a fost la 12 ani, am cântat la o nuntă. După ce am terminat şcoala, am venit la Bucureşti, am participat la o emisiune-concurs pe care nu am câştigat-o şi da, am fost în faţa unui juriu. Dar asta nu m-a demoralizat, din contră, m-a motivat. La scurtă vreme după asta, am început colaborarea cu DJ Sava. Restul poveştii îl ştiţi”, a declarat Raluka, pentru okmagazine.ro.
„Am muncit din greu”
Artista a mai recunoscut că drumul ei în muzică nu a fost neapărat unul ușor și că a muncit din greu pentru tot ce are acum. De-a lungul timpului a mai întâlnit și oameni care nu i-au vrut neapărat binele, s-a confruntat și cu momente dificile, însă toate aceste experiențe au ajutat-o să devină mai puternică și să creadă și mai mult în visul ei.
„Da, am avut şi momente bune şi momente mai puţin bune. Am crescut într-o familie modestă, am muncit din greu şi cred că asta m-a ajutat, deoarece sunt capabilă să mă descurc în orice situaţie. Nu este confortabil, dar trebuie să fii puternic şi răbdător. În timp, apar şi rezultatele, mai ales cele financiare”, a mai spus Raluka.
(VEZI ȘI: PEPE A SPUS ADEVĂRUL DESPRE RELAȚIA CU RALUKA. ARTISTUL A RECUNOSCUT: „O PLAC ȘI MĂ PLACE”)
Sursa foto: Instagram