Raluca Zenga a răspuns rapid zvonurilor legate de presupusa separare de bărbatul căruia i-a dăruit doi copii. După 17 ani de relație, Raluca și fostul fotbalist ar fi decis să pună punct relației, în urmă cu aproximativ un an, însă, în același timp ei au vrut să păstreze aparențele unei familii complete în fața celor din jur.
Conform Fanatik, se pare că distanța continuă și lipsa comunicării i-au adus în pragul divorțului pe fostul fotbalist și blondină. Ei ar fi încercat să rămână împreună de ochii lumii și de dragul celor doi copii ai lor, însă, în realitate, Raluca și Walter și ar fi văzut fiecare de viața sa, spun sursele apropiate lor.
Raluca Zenga a dezmințit total zvonurile conform cărora nu ar mai forma un cuplu cu tatăl copiilor ei. Ea pune totul pe seama pandemiei de coronavirus, din cauza căreia ea și soțul ei nu s-au mai putut vedea câteva luni bune.
”Așteptându-l pe tati ❤️ Nu am folosit până acum platformele sociale pentru a face declarații de presă sau dezmințiri…dar forțată de imprejurari m-am gândit să liniștesc apele…Având in vedere că presa din România ne dă deja despărțiți…vreau să clarific că familia noastră a stat neintregita doar datorită COVID-ului cu restricții de călătorie și obligațiilor de antrenor ale soțului meu – noi nu am putut merge in Italia și până la sfârșit de campionat el nu a putut veni in Dubai ! Toate bune și Dumnezeu să ne aibă in pază ! ?”, a scris ea.
Pandemia de coronavirus i-a prins la distanță pe Raluca și Walter. Ultima apariție publică a celor doi împreună a fost în luna martie a acestui an, la emisiunea lui Măruță de pe Pro TV. Cei doi au intrat live prin skype, separat, Raluca fiind izolată cu copiii în Dubai, iar Walter fiind prins în focarul din Milano. Atunci, cei doi păreau că încearcă să mimeze o familie fericită, aproape de perfecțiune și liniște, deși câteva detalii au atras atenția oamenilor.
Italianul se afla la Cagliari, unde antrena pe atunci. Cu acea ocazie, Walter Zenga dezvăluia cu ochii înlăcrimați că, în mod evident, cel mai greu îi este să stea departe de familie. „Raluca ar fi trebuit să vină la mine, cu copiii… dar acum este imposibil! Nu mai vreau să stau departe de familie! Unde mă duc eu, vreau ca familia să fie cu mine! Starea psihică este grea. Mă simt fără ajutor, fără putere. Pentru mine, cel mai important este că sunt copiii bine”, declara, emoționat, faimosul tată de familie.
„Când vine acasă, el gătește! Vă dați seama, este un bărbat complet, dacă mă suplinește și la cratiță. Am găsit ce trebuie!”, a glumit Raluca Zenga, care încerca să mascheze nefericirea din familia lor.
La aceeași transmisiune live la Pro TV, Raluca a fost la un pas să se dea de gol, după ce pur și simplu nu a știut să răspundă la întrebarea simplă, de când nu și-a mai văzut soțul.
„Nu mai știu de când nu ne-am mai văzut… Îmi trece timpul mai ușor, pentru că sunt cu Walter Jr și Samira și facem lucruri absolut minunate împreună”, a susținut, vizibil încurcată, Raluca Zenga, înainte să-i vină soțul în ajutor cu o explicaţie diplomatică.