Raluca Turcan, ministrul interimar al Muncii, a anunțat că există fonduri suficiente pentru majorările pensiile și alocațiilor începând din 2021.
Potrvit Ralucăi Turcan, alocațiile vor crește cu 20% de la 1 ianuarie. În cazul pensiilor, încă se așteaptă un anunț oficial. Ministrul interimar al Muncii ne asigură, însă, că sunt bani suficienți pentru majorările promise.
“În privința alocațiilor, deja era pregătită majorarea alocațiilor. Toate documentele sunt în ordine, cu 20% de la 1 ianuarie. Dacă vor decide să crească la 600 de lei, atunci vor trebui să modifice actele normative”, a spus Raluca Turcan.
(NU RATA: CE PENSIE ARE FLORIN PIERSIC, ÎN 2021? CÂŢI LEI ÎNCASEAZĂ DE LA STATUL ROMÂN)
“Așa cum v-am spus, bani sunt. Întrebarea este unde sunt acești bani? Ei se găsesc la bugetul de stat. Ministerul Muncii și bugetul de asigurări sociale este anual subvenționat de la bugetul de stat. Anul acesta, subvenția de la bugetul de stat pentru Ministerul Muncii a fost de 17 miliarde. Ne-au luat 3 la rectificare, vor trebui să ni-i dea înapoi, pentru că i-au luat degeaba.
Cheltuielile antamate pentru anul viitor deja se ridică la 17,6 miliarde, în calculele noastre. Pachetul așa-zis social care, în mare parte, exista deja în programul de guvernare, plus alte măsuri care decurg din aceste majorări. Probabil că cei care au negociat ar fi trebuit să cunoască un lucru, că în momentul în care indexezi pensiile, se indexează și alte beneficii care se raportează la valoarea pensiei.
De asemenea, în martie, este programată majorarea indicelui social de referință, care atrage alte cheltuieli legate de această majorare a indicelui social de referință. Ca să nu mai vorbim de sumele necesare pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil. Anul acesta avem nevoie de aproximativ 422 de milioane, cel puțin, iar pentru anul viitor, încă 630 de milioane cel puțin”, a mai declarat Raluca Turcan, potrivit Antena 3.
În final, Raluca Turcan a vorbit și despre inspecția Corpului de Control, efectuate la puțin timp după declarațiile dure pe care le-a făcut la adresa lui Florin Cîțu.
“Dacă spun că a plecat din 19 noiembrie (n.r. – controlul la Ministerul Muncii), atunci e o neconcordanță. Ieri am înregistrat oficial această solicitarea la Ministerul Muncii, după 20 de minute de la declarația mea publică. Dacă vizează bugetul de pensii, atunci nu s-au exprimat corect, pentru că se referă la patrimoniul privat și public al Ministerului Muncii, lucru care nu a mai fost făcut din 2015. E posibil să reprezinte o acțiune eficientă a instituțiilor statului român și noi vom răspunde la toate aceste informații”, a mai explicat Raluca Turcan.