Raluca Turcan, anunț important despre școala online. Toți elevii trebuie să știe asta!
Invitată la o dezbatere online pe tema perspectivelor din învățământul românesc, Raluca Turcan a declarat că, la noi în țară, educaţia a fost de multe ori privită cu o lupă electorală. Vicepremierul acuză fostele guvernări de incapacitatea modernizării sistemului de învățământ, dar promite că PNL are un plan pentru salvarea școlilor.
„Educaţia a fost de multe ori – aproape aş spune că la fiecare mandat şi la fiecare schimbare de ministru – privită cu o lupă electorală, să fie bine pentru toată lumea, ca să nu supărăm pe nimeni”, a precizat politicianul liberal, potrivit GÂNDUL.RO.
De aceea, în momentul de față, s-a ajuns ca „educaţia din România să nu fie percepută la nivel de masă, acolo unde trebuie să ajungă un stat cu un set de măsuri integrate ca o sursă de dezvoltare şi de reuşită în viaţă. Avem în momentul de faţă nişte excepţii remarcabile cu copii extraordinari, cu rezultate extraordinare, cu profesori cu har şi implicaţi, dar la nivel de masă în continuare România este o ţară a decalajelor uriaşe”, crede Turcan.
Ce măsură a luat Guvernul Orban
Vicepremierul susține că la nivelul Guvernului s-a constituit un grup de lucru pentru pregătirea începerii şcolii. Din acest organism fac parte mai mulți oficiali din Ministerul Dezvoltării Regionale.
„(…) Pregătirea şcolii în viitorul an şcolar să nu fie lăsată pe umerii exclusiv ai Ministerului Educaţiei, ci să fie un efort comun. În acest grup de lucru este şi Ministerul Dezvoltării Regionale. De ce? Pentru că investiţii pe partea de infrastructură se pot face prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Am chemat la o discuţie care a fost foarte bună şi reprezentaţii autorităţilor locale, Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Municipiilor şi Oraşelor din România şi Asociaţiei Oraşelor din România – trei entităţi administrativ teritoriale cărora le-am spus că începerea şcolii nu poate fi lăsată doar pe umerii Ministerului Educaţiei şi eventual ai Guvernului”.
Grupul de lucru constituit la nivelul Guvernului Orban a propus deja o serie de măsuri pentru salvarea învățământului românesc.
„Au venit cu măsuri alternative despre ceea ce s-ar putea face: de la containere, de la identificare de săli în care să se ţină cursuri, practic un efort şi o deschidere care pe noi ne-au bucurat foarte tare. Chiar şi confruntarea electorală care se prefigurează a fi în septembrie va avea ca element de departajare modul în care autorităţile locale înţeleg să se implice în pregătirea şcolii”, a punctat Raluca Turcan.
Predarea online, dificil de realizat la grădiniță
În opinia vicepremierului României, este dificil ca la grădiniţă şi în învăţământul primar să se ceară predarea online.
„La grădiniţă şi în învăţământul primar este foarte dificil să ceri şi să urmăreşti predarea online. Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar. Dar dacă vom ajunge să mergem pe predarea online atunci evident vor exista şi măsuri de sprijin pentru părinţi”, a mai spus reprezentantul Executivului.