Raluca Lăzăruț este însărcinată! Prezentatoarea TV a făcut marele anunț: „2022 este anul în care voi crește a doua ființă”
Raluca Lăzăruț a făcut un anunț important, pe conturile sale de socializare. Fosta prezentatoare TV a împărtășit admiratorilor săi faptul că este însărcinată și că urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil.
Bucuria a atins cote mari pentru Raluca Lăzăruț, după ce a aflat că este, din nou, însărcinată. Imaginile de pe Facebook și Instagram vorbesc de la sine și scot în evidență fericirea ce se citește pe chipul viitoarei mămici.
Raluca Lăzăruț anunță că este însărcinată
În urmă cu câteva ore, Raluca Lăzăruț a anunțat că este însărcinată și că urmează să nască la finalul acestei săptămâni. La cei 39 de ani ai săi, fosta prezentatoare TV a luat decizia de a aduce pe lume cel de-al doilea copil, după ce, în 2020, a devenit mamă pentru prima dată. Pe conturile de Facebook și de Instagram a apărut și un mesaj la pozele ce o prezintă în noua ipostază.
„2022 este anul în care voi crește a doua ființă umană, dar, cu toate acestea, încă nu sunt în stare să am grijă ca plantele mele să nu se ofilească”, a scris Raluca Lăzăruț, în dreptul unor imagini cu burtica de graviduță.
În urmă cu opt ani, vedeta a ales să părăsească, pentru totdeauna, România și s-a mutat în America, alături de soțul său, Horațiu Boeriu. Cei doi s-au căsătorit în 2016 și au luat decizia de a deveni părinți, în 2020.
„În ciuda tuturor lucrurilor rele întâmplate, 2020 este cel mai bun an al meu de până acum! Faceți cunoștină cu Gemma, mica mea bijuterie. Ea împlinește patru luni astăzi și se simte minunat în timp ce stă pe burtică, pe păturică”, este mesajul pe care l-a postat Raluca Lăzăruț, când a dezvăluit că a devenit pentru prima dată mamă.
Dacă prima sarcină a fost ținută secret de către prezentatoarea TV, făcând declarații abia după ce fiica sa a venit pe lume, iată că de această dată lucrurile stau diferit. Viitoarea mămică a anunțat, inclusiv, care este ziua în care este programată venirea pe lume a celui de-al doilea copil, și anume, 14 octombrie 2022, adică vinerea aceasta.