Raed Arafat a fost amenințat cu moartea de un individ care nu crede în existența coronavirusului. Oamenii legii fac acum verificări.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a fost amenințat cu moartea, pe Facebook, de către un adept al teoriei conspirației potrivit căreia coronavirusul nu există.
Postarea a fost făcută luni seară și a fost distribuită de mai multe ori de internauți. Între timp, postarea a fost ștearsă sau utilizatorul a restricționat accesul persoanelor necunoscute. (CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE LA BUCUREȘTI. AMBASADORUL CIPRULUI, GĂSIT MORT ÎN LOCUINȚA SA)
„În baza articolului 55 din Constituţia României, declar public: Având în vedere că Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina şi datorită crimelor pe care le-a comis împotriva cetăţenilor români ( trafic de organe Mossad ), EU, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 Decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Ţării şi a Poporului Român!
Domnule Raed Arafat! O să fiu EU acela care o sa va ingroape alături de un porc (animal considerat impur în religia musulmană – n.red.) într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăseşti acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră! Game over zdreanto!”, este mesajul postat de Raul Coltor pe pagina sa de Facebook.
În momentul de față, oamenii legii fac verificări, potrivit Digi 24.
Știre în curs de actualizare…