Raed Arafat a răbufnit: ”Dacă nu vrei să ți se ia temperatura, fă cumpărăturile online”
Cetățenii români nu mai țin cont de regulile impuse de autorități. Raed Arafat a criticat comportamentul pe care oamenii îl au în plină stare de alertă.
”Pandemia continuă să se desfășoare în anumite țări, fiind în plină desfășurare. România este într-o fază de negare, că nu ar fi fost probleme și virusul nu ar fi existat. Am uitat măsurile și am început să chestionăm tot ce s-a făcut până acum. Acum e momentul măsurilor compensatorii.
Pentru persoanele asimptomatice, cea mai bună măsura este masca. Ne protejăm pe noi și îi protejăm pe ceilalți. Există informații în spațiul public menite să creeze haos și să scadă credibilitatea autorităților. Nu suntem singura țară care măsurăm temperatura populației. Termomentrul digital costă doar 20 de euro. Dacă nu vrei să ți se ia temperatura, fă cumpărăturile online, nu ești obligat să mergi printre rafturi să îmbolnăvești pe alții.
Dezinformarea din spațiul public nu se petrece doar în România. Avem campanii împotriva măsurilor stabilite de autorități. IGSU este sub o campanie a unui jurnal anume. Sunt atacate persoane pe rețelele de socializare. Avem o situație reală de urgență sanitară. Avem o urgență sanitară fără precendent. Nu e nimic similar cu COVID-19. Nici gripa porcină, nici cea aviară”, a declarat Raed Arafat.
Până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate. (CITEȘTE ȘI: ÎNCEPE TESTAREA PENTRU COVID-19 ÎN BUCUREȘTI. E GRATUITĂ + CE ROMÂNI SE POT ÎNSCRIE)
Totodată, până acum, 1159 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.