În cursul acestei zile, de la ora 04:00 – ora României, Emma Răducanu a întâlnit-o pe Aliaksandra Sasnovich în cadrul turului secund de la Indian Wells. Din nefericire, sportiva cu origini românești a fost învinsă.
În ciuda faptului că pleca cu prima șansă în virtutea obținerii victoriei, Răducanu a cedat în minimum de seturi. Sasnovich s-a impus în urma unui meci blitz cu 6-2, 6-4, nelăsându-i nici o șansă Emmei. În urma eșecului, britanica a ratat întâlnirea cu Simona Halep în cadrul turului al treilea.
„O să am nevoie de timp să mă adaptez la tot ce se întâmplă. Adică, pentru mine totul e încă nou. Tot ce trăiesc acum. Chiar dacă acum nu mă simt prea bine, îmi dau seama că ceea ce se întâmplă mă va ajuta pe termen lung.”