Radu Vâlcan de la Insula Iubirii și-a spus secretul, după 8 ani de căsnicie cu Adela Popescu. De ce au trecut, de fapt, proba timpului
Zilele acestea, Adela Popescu și Radu Vâlcan au aniversat 8 ani de căsnicie. Cu acest prilej, prezentatorul de la Antena 1 a spus care este secretul căsniciei lor, în cadrul unei intervenții televizate.
Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o poveste de iubire de mai bine de 13 ani. Cei doi sunt căsătoriți din anul 2015 și au împreună trei copii: Adrian (un an și jumătate), Alexandru (6 ani) și Andrei (4 ani). Se pare că ce i-a făcut să treacă de proba timpului cu brio este că sunt siguri pe ei, au încredere unul în celălalt. Chiar dacă ultimii 7 ani au fost plini de provocări, au trecut cu bine peste momentele dificile.
„Cei opt ani sunt la fel cum sunt, de fapt, cei 13-14 de când suntem împreună. Acum într-adevăr, în ultimii șapte ani, viața noastră este plină și mai bogată prin venirea copiilor pe lume. Să vedem dacă avem timp (să facă ceva special, n.r.) Suntem cu cei mici, suntem plecați și noi puțin din localitate și în funcție de starea lor, de cum sunt, dacă avem timp. Un echilibru care vine din interior, de fapt. Pentru că, amândoi în egală măsură, suntem extrem de siguri de noi, fiecare pe propria persoană”, a spus Radu Vâlcan, la Antena Stars.
Sfaturi pentru o relație de durată, de la Radu Vâlcan
Prezentatorul de la Insula Iubirii susține că dacă vrei să ai o căsnicie bună, trebuie să fi extrem de echilibrat. Niciodată nu trebuie să renunți, așa cum a făcut și el cu Adela Popescu. În prezent, ei reprezintă unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc.
„Și în primul rând ca individ trebuie să fii extrem de echilibrat, pentru a duce relația către ceva foarte, foarte frumos. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru și iată că am ajuns în acest punct al vieții noastre în care, repet, suntem foarte bogați. Extrem de bogați. Toți își doresc, își văd viața alături de omul respectiv, mulți eșuează, mulți continuă acest drum frumos, cum este și în cazul nostru”, a mai spus prezentatorul TV, la Antena Stars.
(CITEȘTE ȘI: Adela Popescu, strigăt de ajutor pe Instagram: ”Vă rugăm din inimă!”. Fanii au reacționat imediat)