Radu Pietreanu, dezvăluiri halucinante din lumea de dincolo după ce a fost diagnosticat cu cancer: „Am plecat un minut, m-am întors după trei săptămâni”

Publicat: 29/07/2023 | 17:23

În urmă cu doar câțiva ani, Radu Pietreanu trecea prin cea mai mare cumpănă a vieții sale. Acesta a fost diagnosticat cu o boală grea, cancer, iar medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire. Însă, actorul s-a pus împotriva sorții și a reușit să scape de afecțiunea ce îl măcina. Cu toate acestea, mărturisește că a trecut prin momente extrem de grele și chiar și-a văzut moartea cu ochii.

Radu Pietreanu se bucură acum de o viață liniștită și trăiește din plin fiecare zi. Însă, în urmă cu ani de zile, actorul a crezut că sfârșitul îi este aproape. Acesta a aflat că are cancer, iar medicii nu i-au dat aproape nicio șansă de supraviețuire, iar pentru o perioadă părea că actorul se îndreptă către un sfârșit sigur.

(CITEȘTE ȘI: LEGĂTURA NEȘTIUTĂ DINTRE „DIVERTIS” ȘI „VACANȚA MARE”. RADU PIETREANU DEZVĂLUIE CUM „FUNCȚIONA” RIVALITATEA DINTRE UMORIȘTI ÎNAINTE DE ’89)

Radu Pietreanu: „Am plecat pe lumea cealaltă”

Radu Pietreanu a mărturisit că după ce a aflat diagnosticul crunt a picat în deznădejde și s-a lăsat în voia bolii. A traversat o perioadă neagră, în care spune că și-a văzut moartea cu ochii și chiar a plecat pe lumea cealaltă.

În acest timp, starea actorului ajunsese una destul de gravă. Slăbise aproape 40 de kilograme și vreme de trei săptămâni nu s-a ridicat din pat. Însă, Radu Pietreanu nu a vrut să își accepte sfârșitul, așa că s-a ridicat și a luptat până la capăt cu boala ce îl măcina.

„Sufletul meu m-a lăsat și pe mine. Am plecat pe lumea cealaltă un minut… M-am întors, trecuseră trei săptămâni. Eram un cadavru întins pe canapea și am zis: «Vreau scandal! Nu vreau liniștea aia de sus și pacea aia». Am luat cadavrul ăla de 60 de kilograme cât am mai rămăsese și am luat-o așa câte un pas, câte doi, tratament, nu știu ce. Nimeni nu se aștepta să îmi revin.

Am primit verdict: «Doamnă, pregătiți-vă». Rochia asta neagră de atunci o are. (n.r. soția lui) Cred că e singura care putea să fie lângă mine și m-a ajutat să revin. Refuzam orice colaborare. (…) Am trecut prin momentul în care te desparți, pur și simplu, de viață”, a declarat Radu Pietreanu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(VEZI ȘI: CÂȚI BANI A PRODUS „VACANȚA MARE” CÂND ERA DIFUZATĂ LA PRO TV. SUMA E COLOSALĂ)

Radu Pietreanu, la sapă de lemn din cauza bolii

Înainte de a primi teribilul diagnostic din partea medicilor, Radu Pietreanu făcuse furori pe micile ecrane cu Vacanța Mare. La acea vreme, încasările actorului erau unele destul de mari, însă toți banii pe care i-a avut au fost investiți în tratamente.

Mai mult, acesta și-a vândut și locuința din București, a dat toate bunurile materiale pentru a-și salva viața. Dar tratamentele pe care le-a făcut, deși au fost unele costisitoare, au dat roade.

„S-a întâmplat să cheltui banii pe care-i strânsesem din televiziune, să rămân fără bani (n.r. pentru tratamente). Acum am văzut că nu mai sunt așa ahtiat după bani, dacă mă sună cineva și mă întreabă: Vii să faci un spectacol? Vin, dacă nu, nu caut eu.

Cu boala trebuie să cheltui cam toți banii, mi-am vândut și casa din București, tot. M-am mutat la Azuga, mi-au trebuit banii pentru tratament. Dacă aș fi investit, eram un mort bogat acum”, a mai mărturisit Radu Pietreanu, în carul podcast-ului realizat de Micutzu.