Radu Oprea: „Investițiile în nuclear sunt EXTREM de importante. România va avea cu certitudine cea mai ieftină energie din Europa”

Publicat: 18/11/2024 | 19:19

Ministrul Economiei, Turismului și IMM-urilor, Radu Oprea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă de la sediul PSD, faptul că investițiile în energie sunt importante, iar cu un mix de energie: „România va avea cu certitudine cea mai ieftină energie din Europa și atunci consumatorii casnici vor fi într-adevăr protejați.”

„Investițiile în nuclear sunt extrem de importante, ați văzut că acolo, în timpul guvernării Marcel Ciolacu, toate acordurile necesare au fost semnate astfel încât acest proiect să meargă cu rezultatul ca în 2030-31, reactorul 3 și reactorul 4 să fie în funcțiune.”, a mai spus Radu Oprea.

Cu acest mix de energie, împreună cu energii regenerabile, cu potențialul pe care îl avem în Marea Neagră 76 de gigawați, împreună cu potențialul pe care îl avem în sondele de la Caragele on-shore, să extragem gaz și de acolo, împreună cu potențialul pe care îl avem în energii fotovoltaice, România va avea cu certitudine cea mai ieftină energie din Europa și atunci consumatorii casnici vor fi într-adevăr protejați, a spus Radu Oprea.