Radu Oprea: Faptul că am reușit închirierea plajelor pe 10 ani sunt convins că va duce la SCĂDEREA prețurilor
Ministrul Turismului, Radu Oprea, a precizat în cadrul unei conferințe de presă ce a vizat programul de guvernare a PSD 2025-2028 că are în plan o serie de strategii de aducere a turiștilor străini prin programe în parterneriat cu Ministerul Sănătății. Cât despre litoralul românesc, ministrul a precizat că închirierea plajelor pe 10 ani vine exista varianta ca prețurile serviciilor să mai scadă.
Turismul poate să fie una dintre industriile care să crească ca pondere în PIB foarte mult. Vorbeam chiar zilele trecute, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, cu colegul meu Florin Jianu, la întâlnirea cu mediul de afaceri din Prahova, despre potențialul pe care îl are turismul, județul Prahova fiind doar un exemplu dintre județele cu potențial foarte mare. Valea Prahovei este deja un brand recunoscut internațional, despre cum putem să creștem această destinație pentru turiștii internaționali. Notorietatea acestei destinații prin crearea organizațiilor de management a destinațiilor, o dată prin continuare a programelor bune de promovare și prezentare a României, așa cum a făcut-o anul acesta și la Paris, și în Marea Britanie, și în Italia, țintit, bine gândit, bine lucrat, bazat pe analize ale turiștilor. Avem deja o strategie pentru dezvoltarea turismului din România. N-a mai fost de câțiva ani de zile, vreo șapte, a declarat ministrul Turismului.
Atragerea turiștilor prin programe de balneoterapie
Radu Oprea a mai precizat că sunt discuții avansate cu ministerul Sănătății pentru a atrage turiști străini care să vină la tratamente baleno în țară.
În această țară, o treime din apele minerale curative sunt în România și nu profităm destul de acest potențial.Este doar unul dintre exemplele unde putem într-adevăr să creștem foarte mult în perioada imediat următoare. Progresăm împreună cu Ministerul Sănătății să încheiem acele înțelegeri cu casele de pensii de asigurări de sănătate din alte țări care sunt țintă, cum ar fi, spre exemplu, Germania, astfel încât turiștii să vină în România pentru tratarea diverselor afecțiuni, în aceste stațiuni, unde noi avem un potențial foarte mare, avem această strategie pentru dezvoltarea, pentru promovarea României ca destinație turistică, care definește șapte țări cu potențial, a mai spus Oprea.
România, revenire rapidă după pandemie
În cadrul prezentării programului de Guvernare a PSD 2025-2028, Radu Oprea a mai menționat că: „Organizația Mondială a Turismului arată că suntem pe locul șase în lume la revenire, după perioada pandemiei, că acolo este punctul critic cu care ne comparăm. Deci, din această perspectivă, turiștii străini încep să vină din ce în ce mai mulți în România încă este un dezechilibru mare, dar deja tendința începe să fie bună.”
Litoralul românesc, strategii de atragere a turiștilor români și străini
Ministrul Turismului a mai precizat ministrul pe care îl conduce nu poate influența prețurile de pe litoral, în schimb a gândit o serie de strategii pe termen lung, dar și alte programe prin care să ajute antreprenorii.
Dialogul cu proprietarii hotelurilor, cu proprietarii pensiunilor, cu proprietarii restaurantelor, cu reprezentanții administrațiilor locale este cel mai important, pentru că nu statul român trebuie să impună prețul, nicidecum prețul de vânzare a oricărui serviciu. Noi ceea ce facem la Ministerul Turismului este să certificăm un standard de calitate. Asta înseamnă clasificare a o stea, dă, o stele, trei stele, turistul știe că va găsi acel confort pe care îl arată stelele respective sau margaretele respective. Dacă reușim împreună și în acea strategie, veți vedea că vorbim și despre turism adaptiv, despre faptul că și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la litoral, a mai spus Oprea.
Închirierea plajelor pe termen scurt a dus automat la o majorare a prețurilor, de aceea ministrul a spus că schimbarea strategiei pentru ca plajele să fie închiriate pe un termen mai lung îi va ajuta pe patroni să aibă și ei la rândul său un business plan prin care să nu mai fie nevoiți să scumpească serviciile.
Veți vedea că vorbim despre metode de a mări durata sezonului turistic, cum am dat mai devreme exemplu turismului de eveniment. Asta va însemna că vor putea să aibă deschise hotelurile, pensiunile, restaurantele pe o perioadă mai lungă de timp, ceea ce va însemna un cost mai redus pentru ei, ceea ce implicit duce la un preț mai mic pentru turist. Și vă dau un exemplu cu plajele. Știți că a fost acea discuție că plajele erau închiriate pe un an, pe 2 ani. Ce a ce ar fi dus implicit la un preț foarte mare de închiriere a unui șezlong de către turistul român. Faptul că deja am reușit în dialog cu antreprenorii să introducem și cu Ministerul Mediului să introducem 10 ani de zile. Eu sunt convins că asta va duce la ieftinirea prețului, pentru că atunci când ești într-un loc 10 ani de zile îți faci reclamă, vii cu un preț competitiv astfel încât turiștii să vină și în anul doi și în anul trei și în anul nouă, a mai spus Oprea.