Radu Mazăre a fost capturat de autorități în Madagascar

De: Cancan
Publicat: 08/05/2019 | 15:40
Radu Mazăre a fost capturat de autorități în Madagascar

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost capturat de autorităţi în Madagascar. Mazăre are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare în dosarul privind retrocedarea plajelor.

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă oficial că fostul primar Radu Mazăre a fost capturat, miercuri, de către autorităţile din Madagascar, fiind arestat pentru o perioadă de 6 zile.

„Autorităţile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile. Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române, printr-un comunicat de presă.

Radu Mazăre are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Radu Mazăre se află în Madagascar din 2017

Radu Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar. Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenţie după ce a fost eliberat condiţionat în urmă cu câteva luni.

Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.