Radu, fiul lui Iulian Clonț de la Insula Iubirii, condamnat pe viață! Tânărul de 25 de ani a fost complice la incendierea Valentinei Nica

Publicat: 06/03/2024 | 12:20

Fiul lui Iulian Clonț, fost concurent la Insula Iubirii, a fost condamnat la închisoare pe viață. Radu Ștefan Clonț este acuzat că l-a ajutat pe Cosmin Dan să o ucidă pe Valentina Nica, iubita criminalului. Fapta a avut loc în anul 2019, atunci când tânăra în vârstă de 21 de ani a fost incendiată în apartamentul în care locuia.

Pedeapsă năucitoare pentru fiul lui Iulian Clonț de la Insula Iubirii. Radu Ștefan Clonț este acuzat de complicitate în cazul uciderii Valentinei Nica, o tânără în vârstă de 21 de ani din Buzău.

Tânărul a primit închisoare pe viață, în timp ce ucigașul, Dan Cosmin, a fost condamnat la 24 de ani de detenție, în anul 2020. Cel de-al doilea complice al ucigașului, Naum Alexandru, a primit o sentință de 20 de ani de închisoare. De asemenea, criminalul este obligat să le plătească rudelor fetelor daune în valoare de 160.000 de euro.

Citește și: FIUL CONCURENTULUI DE LA INSULA IUBIRII, DE LA ANTENA 1, COMPLICE ÎN CAZUL INCENDIERII TINEREI DIN BUZĂU: A APĂRUT LA BRAȚ CU IUBITA LUI ȘI…

Fiul lui Iulian Clonț de la Insula Iubirii a fost condamnat la închisoare pe viață

Mați, pe data de 5 martie 2024, judecătorii Tribunalului Buzău l-au condamnat pe Radu Ștefan Clonţ la închisoare pe viață pentru complicitate la omor calificat. Cu toate acestea, decizia magistraților nu este una definitivă, aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

„În baza art.48 C.pen. raportat la art.188 alin.1 – art.189 alin.1 lit.h C.pen., condamnă pe inculpatul Clonţ Radu Ştefan la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat la data de 23.02.2019, în dauna victimei Nica Valentina Daniela.

Aplică inculpatului Naum Alexandru pedeapsa cea mai grea. Și anume aceea de 19 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cuantumul celeilalte pedepse stabilite). Inculpatul având de executat în final pedeapsa de 20 ani de închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen. pe o durată de 5 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, f, h şi k C.pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei”, se precizează în decizia Tribunalului Buzău.

Ce s-a întâmplat în noaptea în care Valentina Nica a fost ucisă de iubitul său

Potrivit surselor CANCAN.ro, cei trei indivizi au petrecut în noaptea crimei într-un club din Capitală. Orbit de furie, Dan Cosmin împreună cu cei doi complici ai săi, Alexandru Naum și Radu Clonț, au venit în Buzău pentru a-i aplica o corecție Valentinei Nica. Se pare că ucigașul tinerei în vârstă de 21 de ani a vrut să-și pedepsească iubita după ce aceasta se împrietenise cu amanta.

Totul ar fi pornit după ce Valentina i-ar fi trimis lui Dan Cosmin o poză cu ea și amanta acestuia, anunțându-l că știe tot despre relația lor. Bărbatul a plecat din București spre Buzău și le-a cerut ajutorul prietenilor săi. A ajuns în apartamentul fetei unde a lovit-o până a lăsat-o inconștientă. Ulterior, le-a cerut lui Alexandru Naum și Radu Clonț să-i cumpere benzină pentru a-i da foc tinerei. Fiul concurentului de la Insula Iubirii a fost cel care i-a cumpărat benzina, în timp ce al doilea inculpat a fugit de frică de la fața locului. Valentina Nica era încă în viață în momentul în care a fost incendiată.

Între timp, tatăl fetei de 21 de ani, s-a stins din viață fără să mai afle pedeapsa celor care i-au ucis copila. Mai mult, mama Valentinei s-a stabilit în Italia, acolo unde trăiește durerea pierderii tinerei.

Cosmin Dan a fost condamnat la 24 de ani de închisoare

Dan Cosmin se afla sub influența drogurilor atunci când a comis fapta îngrozitoare. Procurorii au stabilit că era drogat după ce au verificat mesajele dintre autorul crimei și cei doi complici. Acesta a fost și motivul pentru care anchetatorii au considerat că nu a avut discernământ atunci când și-a incendiat iubita. Tânărul a primit o sentință de doar 24 de ani de închisoare pentru uciderea Valentinei Nica.

În schimb, Radu Clonț a primit sentința de închisoare pe viață, deoarece era conștient de ceea ce făcea în momentul în care i-a cumpărat benzina criminalului. În septembrie 2021, tânărul în vârstă de 25 de ani a scăpat de sub controlul judiciar, măsură dispusă în cazul lor la începutul aceluiași an, bucurându-se de libertate pe tot parcursul procesului.

Citește și: IULIAN CLONȚ DE LA INSULA IUBIRII ASCUNDE UN SECRET TERIBIL. A PROVOCAT O ADEVĂRATĂ DRAMA, O FEMEIE A MURIT