Radu Campeanu, pradat la Mariott

De: Cancan
Publicat: 31/08/2007 | 00:00

Liberalul Radu Campeanu a ramas aseara fara portofel, chiar in incinta restaurantului hotelului Mariott din Capitala. Senatorul se afla la o masa si a fost „operat” de doi hoti, printr-o metoda clasica. Unul s-a asezat la o masa langa victima, cu scaunul spate in spate, si i-a luat portofelul din haina lasata pe spatar. Hotii, Constantin Humulescu si Marian Danaila, au fost prinsi in flagrant, iar portofelul, in care se aflau 900 de lei, a fost recuperat. Ei apucasera sa imparta banii, 400 de lei unul si 500 celalalt. Procurorii i-au prezentat, ieri, Judecatoriei Sectorului 5 pentru eliberarea mandatului de arestare. (M.N.)