Mirel Rădoi, selecţionerul României, a declarat la conferinţa de presă care a avut loc după jocul pe care „tricolorii” l-au terminat nedecis pe „Ghencea” cu Islanda, scor 0-0, că șansele să continue pe banca naționalei sunt reduse.
În aceste condiții, mai mult ca sigur că jocul cu Lichtenstein din ultima etapă a Grupei J din cadrul preliminariilor cupei Mondiale din Qatar de anul viitor va fi ultimul pentru Rădoi ca selecționer al României.
„Spun acum că sunt 51% şanse să nu mai continui la naţională. Dar o decizie va fi comunicată după, pentru că foarte multe lucruri se pot întâmpla în perioada asta. Mai avem un meci şi chiar nu vreau să îmi arunc legitimaţia pentru că nici nu o am de foarte mult timp. Merg sigur la meciul din Liechtenstein, nu glumesc. Acum când jucătorii au cea mai mare nevoie eu ce să fac, să-i abandonez? Am fost împreună doi ani şi acum îi las la greu? Nu. Eu ştiu acum prin ce trec ei şi probabil că meciul din seara asta îi va chinui toată viaţa. Am avut trei întâlniri cu cei din conducerea federaţiei, iar dacă eu ceream o dublare a salariului cred că era posibil ca federaţia sa intre în faliment. Şi chiar dacă ar fi reuşit să îmi dubleze salariu, acesta nu s-ar fi apropiat suma nici la jumătatea ofertelor pe care le-am avut. Acum nu am nicio ofertă… Dar am avut oferte chiar după meciul cu Armenia şi puteam să plec. Dar eu am crezut că putem aduce lucruri pozitive la echipa naţională. Însă pentru mine nu factorul financiar este primordial”, a explicat el”, a declarat selecţionerul României.
Germania, care deja și-a asigurat locul la turneul final de anul viitor, conduce grupa cu 24 de puncte, urmată de Macedonia de Nord cu 15 puncte, România cu 14 puncte, Armenia cu12 puncte, Islanda cu 9 puncte și Liechtenstein cu 1 punct.
Pentru a încheia pe locul al doilea, „tricolorii” trebuie să câştige în Liechtenstein, iar Islanda să nu piardă în Macedonia de Nord. Duminică se vor juca ultimele partide din grupă, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda şi Liechtenstein – România, toate de la ora 19:00.