Radio ZU este radioul NUMĂRUL 1 în București și devine lider la nivelul cotei de piață pe segmentul comercial urban

Publicat: 12/01/2021 | 11:14

Conform celui mai recent Studiu de Audiență Radio*, desfășurat în perioada 31 august – 13 decembrie 2020, Radio ZU, parte a grupului Intact Media Group, își reconfirmă poziția de cel mai ascultat post de radio din București.

Programele radioului, evenimentele și campaniile pe care le-a făcut în dificilul 2020, muzica pe care a difuzat-o, toate acestea au fost, iată, apreciate de publicul care și de această dată a ales să asculte frecvențele ZU.

„De Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc, vrem să vă transmitem un MARE MULȚUMESC. În această dimineață au venit audiențele pentu ultimele 3 luni din 2020. Radio ZU este, din nou, radioul numărul 1 în București. Vă multZUmim mult de tot. Mai mult, Radio ZU este în creștere cu vreo 30.000 de ascultători față de vara lui 2020 și cu vreo 50.000 față de primele 3 luni ale anului 2020.” a declarat Mihai Morar în direct, în prima zi de emisie Morning ZU din 2021.

În cifre de audiență, performanța Radio ZU se traduce astfel:

BUCUREȘTI:

⦁ Radio ZU ester lider de audiență cu o medie de 242.800 ascultători unici. Față de vara acestui an, postul înregistrează o creștere de 12%. Radio ZU înregistrează cea mai bună cotă de piață din ultimele 3 valuri, 12.6%, având o creștere de 27% față de toamnă 2019 și de 7% față de valul anterior (vară 2020).
⦁ Radio ZU este cel mai ascultat post de radio din București cumulând cele mai multe sferturi de oră pe publicul comercial (segmentul de vârstă 18-49), și deține 17.7% din piață. Se înregistrează creșteri consistente la nivelul cotei de piață de 53% față de toamna 2019 și de 23% față de valul anterior din 2020.
⦁ Majoritatea ascultătorilor din segmentul de public comercial al Bucureștiului ascultă Radio ZU – 148.400 ascultători unici, numărul acestora fiind cu 6% mai mare comparativ cu valul anterior din 2020.

URBAN :

⦁ La nivelul cotei de piață pe segmentul comercial, Radio ZU descrie un trend ascendent pentru ultimele 4 valuri și ajunge astfel lider în toamna 2020 cu o medie de 16%. Comparativ cu toamna 2019, cota de piață a radio ZU se apreciaza cu 19%. Raportat la valul anterior, numărul sferturilor de oră ascultate crește cu 7%.
⦁ Radio ZU ocupă locul 2 la nivelul publicului comercial din urban cu o medie de 839.400 ascultatori unici.
⦁ La nivel urban 11+, Radio ZU ocupă a doua poziție în topul radiourilor cu o medie de 1.234.800 ascultători unici.

NAȚIONAL :

⦁ La nivel Național Radio ZU este ascultat zilnic de 1.832.800 ascultători unici (locul 2). Comparativ cu valul de toamnă 2019 crește numărul sferturilor de oră ascultate cu 19%, Radio ZU înregistrând pentru acest val o medie de 10% Market Share.
⦁ La nivel Național, pe segmentul de public comercial, Radio ZU a fost ascultat de 1.263.600 ascultatori unici. Pentru valul de toamna 2020, Radio ZU înregistrează pe segmentul comercial un Market Share de 14.2%, având creșteri consistente atât față de toamna 2019 (+33%), cât și față de valul anterior (+14%).

„România, de bine e nevoie mereu!”

În 2020, echipa formată din Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Tea Teodorescu, Răzvan Popescu și Raluca Benavides a adus aproape oamenii care au nevoie de oamenii care au de unde. Orașul Faptelor Bune și-a deschis porțile din nou și a reușit să scrie istorie de BINE.
Peste 700.000 de euro strânși din donații făcute în direct pe radio pentru peste 50 de povești prezentate în fiecare din cele 7 zile continue de emisie din Orașul Faptelor Bune. Un maraton în care eroi au fost românii din toată lumea care le-au fost alături semenilor aflați în nevoie. “Nu ne felicitați, nu ne preamăriti cu laude deșarte, nu merităm, pentru că tot ce facem noi nu e decât simpla datorie de om! Noi împreună cu voi facem minuni în Orașul Faptelor Bune.”, a fost mesajul lui Daniel Buzdugan la finalul celei de-a cincilea ediții Orașul Faptelor Bune.

Marea Unire ZU, cel mai mare concert din pandemie, a fost difuzat în două ediții – pe 30 noiembrie și 1 decembrie, pe toate mediile Radio ZU, dar și pe Antena 1 și ZU TV. Pentru prima dată în istoria show-ului marca ZU acesta s-a văzut și s-a auzit simultan pe radio, pe TV, dar și pe pagina de Facebook Radio ZU.

„E un an foarte bun ca să faci un lucru mare și mai mare. Iată de ce, Marea Unire ZU 2020 devine și mai mare decât a fost până acum. An de an, de 10 ediții încoace, am unit genuri, am unit generații. Mirabela Dauer cu Alex Velea, Smiley și Cătălin Crișan, Smiley și Alexandru Andrieș sau Alina Eremia și Crina Mardare. În 2020 vrem nu doar să ducem mai departe tradiția Marea Unire ZU, vrem să o facem și mai mare. Nu o facem într-o zi, ci în două. Nu o facem într-un spectacol, ci în două. Nu o facem în radio, ci pe o scenă. Nu o facem cu câțiva artiști, o facem cu toți artiștii. Pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie, de Ziua Națională, facem o singură Mare Unire ZU, dar 2 spectacole forță, iar ambele se difuzează simultan pe Radio ZU si pe Antena 1!”, anunța Mihai Morar, în Morning ZU.

În continuare… „Hiturile se ascultă la ZU”

După vacanța de iarnă, Buzdu, Morar și Emma s-au întors astăzi cu Morning ZU, de luni până vineri, de la 07.00 la 10.00.
Popescu și Flick vor prelua controlul pe tronsonul orar care i-a consacrat, luni-joi (16.00 – 18.00) și vineri (16.00 – 19.00). Asemenea lor, Adi Mihăilă `The Hitman`, Cristian Păun, Raluca Benavides, Adi Lup, Emil Ciucur, Cosmin Cojocaru și Raluca Leahu au preluat microfonul ZU, fiecare în emisiunea lui.
Stai cu ochii și urechile pe Radio ZU! Se anunță un sezon nou plin de muzică bună, veselie, surprize și proiecte speciale.

Romantic FM, preferat de un număr mai mare de bucureșteni

Conform ultimului Studiu de Audienta Radio*, 108.900 iubitori de muzică aleg zilnic să își petreacă ziua alături de cel mai longeviv radio comercial românesc, cel mai mare număr de ascultători unici din ultimii 10 ani. Astfel, comparativ cu toamna 2019 avem o apreciere de 10% a numărului de ascultători unici, iar față de valul anterior numărul acestora a crescut cu 17%.
Cu o cotă de piață de 4.8%, Romantic FM reprezintă opțiunea celor ce preferă „Muzică, nu zgomot” și care au la dispoziție cele mai multe piese difuzate zilnic fără repetiție.
Playlistul original difuzat de Romantic FM este preferat și de publicul comercial din București, numărul ascultătorilor unici a crescut cu 52% față de valul anterior din 2020.
De 27 de ani, Romantic FM cucerește cu ritmul, personalitatea unică, varietatea muzicii și conținutul de calitate.

Romantic FM poate fi ascultat și la Iasi, pe 98.6 FM, în Bacău, pe 98.0 FM, precum și online, pe www.romanticfm.ro.