Puya, acuzat că a urcat pe scenă în stare de ebrietate! Prestaţia artistului a fost aspru criticată

Publicat: 29/05/2022 | 14:14

Puya este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Multe generaţii au crescut cu melodiile sale, iar atunci când are un concert biletele se vând din primele zile. Fanii îi apreciază muncă, însă recent, un videoclip cu acesta a reuşit să creeze mule controverse în mediul online. 

Recent, la ultimul eveniment al său, artistul a fost acuzat că ar fi urcat pe scenă în stare de ebrietate. Mai mult decât atât, în spaţiul public au apărut câteva videoclipuri din acea seară care au devenit imediat virale.

De aici au pornit multe discutii între internauţi, mulți dintre aceştia acuzându-l pe Puya că a consumat băuturi alcoolice, înainte de concert.

„Omu ăsta nu dă greș nici după o sticlă de whisky… știe să își facă treaba prea bine… l-am văzut până acuma de 4-5 ori în diferite ocazii…”,  „Îi bun era beat? 😂😂”/ „Aici tragem linie”/ „Gata i s-a dus vremea”, au scris câțiva internauți.

VEZI ŞI: CUM SE LUPTĂ PUYA CU „DEPENDENȚELE” SALE. CE ÎL MOTIVEAZĂ PE RAPPER SĂ TRAGĂ TARE LA SALĂ

Cu toate acestea, au existat şi voci care i-au luat apărarea artistului, ba chiar persoane care au mărturisit că au fost la eveniment în acea zi.

„Puya ramane legenda. Dupa parerea mea e peste bug mafia” / „Cu muzica lui am crescut 🥰 asa ca copilașii de 15-16 mai bine sa se abțină 😂.”, au fost o parte din comentarii.

@babekhalifa #foryoupage #5pasidebine ♬ original sound – Iamgabiii

Puya, probleme cu legea după ce ar fi fost prins sub influenţa substanţelor interzise la volan

Puya, pe numele său adevărat Dragoș Gărdescu, ar fi fost oprit, în jurul prânzului, pe 27 aprilie, de un echipaj care supraveghea traficul în zona Dorobanți, au declarat surse din poliție, pentru Gândul.ro.

Polițiștii i-ar făcut semn rapper-ului să tragă pe dreapta și l-ar fi testat cu aparatul etilotest. După ce rezultatul a fost zero, polițiștii i-au cerut șoferului să sufle și în DrugTest, iar aparatul a indicat un rezultat pozitiv la cocaină.

Dragoș Gărdescu ar fi invocat dreptul la tăcere și ar fi refuzat să dea declarații, au spus anchetatorii.

Sursele citate au precizat că Puya ar fi fost apoi luat cu mașina Poliției și dus la INML pentru analize, după care a fost condus, mai departe, la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră, pentru a fi audiat în dosarul penal care tocmai fusese deschis pe numele său.

”În data de 27 Aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat.

După verificarea documentelor prevăzute de lege, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML pentru prelevarea mostrelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Cercetări Infracțiuni Rutiere din Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a anunțat Brigada de Poliție Rutieră.

 

Sursă foto: Instagram