Putini se mai asteptau sa faca ASTA! Anuntul facut de Cristina Topescu in aceasta seara: „Imi vad visul cu ochii”
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Antena 3, producţia „Dincolo de ştiri cu Cristina Ţopescu” îşi propune să prezinte telespectatorilor, timp de o oră, noi perspective ale ştirilor săptămânii, detalii inedite la care publicul nu are acces, valenţe trecute cu vederea în tumultul şi agitaţia generate de acoperirea în regim de breaking news a ştirilor respective.
„Întotdeauna, de câte ori am făcut o ştire, am avut sentimentul că ar mai fi fost atâtea de spus. Am cultul detaliului (poate prea mult uneori), nu scriu foarte concis (filoloagă fiind), aşa că facerea unei ştiri a fost pentru mine, de cele mai multe ori, o mică «suferinţă». Nu aveam timp să intru în profunzimea ei, să mă duc la cauze şi nici la efecte, cu toate faţetele lor. Ei, acum, îmi văd visul cu ochii! Pot face materiale mai lungi în emisiunea «Dincolo de ştiri» decât atât cât pot să fac într-un jurnal de ştiri. Emisiunea mea va include reportaje, filmate şi scrise de mine, montate de producătoarea mea, Ruxandra Olteanu. Filmate în sensul că eu merg pe teren şi le fac, pentru că imaginea sigur că e semnată de colegii mei, cameramanii, al căror rol în acestă emisiune este extrem de important. Voi avea şi invitaţi în platou, va exista deci şi segmentul de talk-show”, a declarat Cristina Ţopescu.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii televiziunii Antena 3 au declarat că, miercuri seară, Cristina Ţopescu s-a retras din PSD „şi a ales să revină la marea sa pasiune, televiziunea, jurnalismul”.
Cristina Ţopescu a confirmat, pentru MEDIAFAX, că s-a retras din PSD, precizând că revenirea sa în postura de jurnalist este incompatibilă cu calitatea de membru de partid.
G.C.