Vladimir Putin a susținut vineri un discurs în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului, în care a declarat faptul că regiunile ucrainene Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie sunt ale Rusiei „pentru totdeauna”. Potrivit spuselor sale, oamenii din cele patru regiuni au decis să facă parte din Rusia, în conformitate cu „dreptul lor natural”, „bazat pe realitatea istorică”.
Președintele rus a semnat vineri tratatele de anexare ale teritoriilor parțial ocupate din Ucraina – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie și a marcat momentul printr-un discurs de peste 40 de minute. Printre altele, Vladimir Putin a acuzat Occidentul și Statele Unite că vor să transforme Rusia într-o colonie.
El a mai susținut că rușii și ucrainenii „nu au rădăcini atât de diferite” și a menționat o serie de personalități locale, după care a cerut „un moment de reculegere pentru eroii Rusiei mărețe”.
„Rusia acceptă Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, iar legile Rusiei se vor aplica aici, pentru că aceasta este dorința a milioane de cetățeni”, a spus Putin.
CITEȘTE ȘI: VLADIMIR PUTIN AR PUTEA FOLOSI ARMELE NUCLEARE!? CE TRANSMITE UN FOST OFIȚER CIA
El a mai susținut că locuitorii celor patru regiuni au fost supuși „terorii” și „amenințați de genocid”, dar de acum vor fi „protejați” de Rusia „cu toate mijloacele”.
Deși soldații ruși au comis nenumărate crime în Ucraina, Putin a ținut să le mulțumească pentru acțiunilor lor.
Potrivit lui Putin, Rusia nu urmăreşte restabilirea Uniunii Sovietice: „URSS a dispărut, trecutul nu mai poate fi adus înapoi. Şi Rusia nu are nevoie de asta în ziua de azi, nu aspirăm la acest lucru”.
În același timp, Vladimir Putin a acuzat Occidentul de „rusofobie”.
„Rusofobia este un tip de rasism care crește acum peste tot în lume. Am fost tratați ca o colonie și nu vom uita niciodată asta”, a declarat el.
Putin i-a numit pe liderii occidentali drept „oameni mincinoși” și „răi”, niște „șerpi”. Președintele rus susține că liderii din Vest au generat crize și nu vor să le pună capăt.
„Sancţiunile (împotriva Rusiei, n. red.) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil. Organizând exploziile asupra gazoductelor internaţionale, ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană”, a acuzat Putin.