„Puteam fi eu!”. Va fi protest la Craiova, miercuri seară, în Piaţa Mihai Viteazu, după ororile de la Caracal

Publicat: 31/07/2019 | 15:05

O acțiune de protest, care se va derula sub sloganul „Puteam fi eu!”, a fost anunțată pentru data de 31 iulie, ora 19.00, în fața Prefecturii Dolj. 500 de persoane s-au arătat interesate să participe la protest. (VEZI ȘI: DRAMA  POLIȚISTULUI CARE A AVUT O “ATITUDINE REFRACTARĂ” FAȚĂ DE ALEXANDRA) 

Anunţul vizând protestul a fost postat pe releţele de socializare:

„DE CE PROTESTĂM?

  1. Condamnații sunt eliberați prin ordonanțe de urgență și asta ne pune viața în pericol (de văzut legea recursului compensatoriu, unde au fost eliberate mii de persoane)
  2. Statul nu își arată interesul pe cât ar trebui în situații de urgență – nu vom fi multumiți de câteva demisii politice, noi vrem o adevărată schimbare în sistem. Avem deja exemple concrete cum ar fi Colectiv, accidentul aviatic din Apuseni, iar acum crimele din Caracal
  3.  Neglijența la locul de muncă nu mai este strict sancționată.

CE DORIM SĂ OBȚINEM?

  1. Ne dorim pedepse mai drastice în privința cazurilor de violență, omor, pedofilie, viol, trafic de persoane si neglijență în serviciu. De asemenea, dorim abrogarea legii recursului compensatoriu.
  2. Îmbunătățirea sistemului de localizare 112 cât de curând posibil.
    Numirea în funcțiile de conducere să se faca pe criterii meritocratice, pe baza de examen, nu cum este în prezent cu ajutor politic.
  3. Abrogarea OUG nr. 51/2019: transportul județean să reintre în categoria transportului public, a.i. elevii să nu mai fie nevoiți să se urce în mașnile
    necunoscuților pentru a se deplasa în județ. In același timp transport gratuit al elevilor inclusiv pe timpul vacanțelor.”

Dincă și-a recunoscut crimele

Gheorghe Dincă și-a recunoscut, duminică, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei. Bogdan Alexandru, avocatul presupusului ucigaș, a spus că remuşcările l-au determinat pe clientul său să îşi recunoască faptele. Suspectul principal de la Caracal a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile, inițial sub acuzaţiile de viol şi trafic de minori. Ulterior recunoașterii, s-a adăugat și acuzația de omor calificat la adresa bărbatului de 66 de ani. (NU RATA: NOI PERCHEZIȚII ÎN CARACAL ȘI CĂUTĂRI ÎN LACUL DE LA DRĂGHICENI)