Accidentul în care a fost implicată Monica Odagiu a șocat o țară întreagă. Tragedia a fost intens dezbătută, iar mulți dintre șoferi s-au întrebat ce ar putea face într-o asemenea situație. Răspunsul a venit de la Titi Aur, specialist în conducere defensivă, care a explicat, pe larg, cum s-ar putea evita un astfel de eveniment nefericit.
Duminică, actrița Monica Odagiu a trecut prin clipe de groază, după ce a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 33 de ani. Individul ar fi vrut să își pună capăt zilelor și s-a aruncat în fața mașinii sale. Pe imaginile surprinse în momentul respectiv se vede cum actrița frânează și trage de volan, însă nu a mai putut evita tragedia.
Experții în conducere defensivă trag un semnal de alarmă și explică faptul că aceste cazuri nu sunt unele rare pe șoselele din România.
CITEȘTE ȘI: CE ARATĂ REZULTATELE AUTOPSIEI TÂNĂRULUI LOVIT DE MONICA ODAGIU CU MAȘINA. CE TRANSMIT MEDICII LEGIȘTI
Titi Aur a explicat ce ar trebui să facă șoferii în astfel de situații și care sunt gesturile ce i-ar putea ajuta să evite o tragedie. Expertul spune că există două lucruri extrem de importante de care șoferii trebuie să țină cont.
„În aceste situații extreme, când un om chiar vrea să se sinucidă sau se aruncă pur și simplu în fața mașinii, nu ai de făcut decât două lucruri.
Pe de-o parte, trebuie să fii în limita legii, adică să circuli cu viteza legală, mașina să fie corect întreținută, cu reviziile tehnici la zi. Tu, ca șofer, trebuie să nu fi băut, să nu fi drogat, pentru a nu fi culpă comună în cazul acesta.
În al doilea rând, trebuie să fii cât mai bine pregătit din punct de vedere al stăpânitului mașinii. Adică să mergi la curs, să faci o frânare la limită, să vezi și tu cum trebuie să apeși maxim pe pedala de frână, să înțelegi mașina cât este de eficientă.
Trebuie să știi cât să faci o evitare și să ai curajul să tragi de volan, ca tu, cel de la volan, să fii cât mai corect. Trebuie să faci maxim ce ține de tine, dar nu atunci în timpul accidentului, ci înainte. Trebuie să fii odihnit, să ai o mașină bună și să conduci legal, dar și să fii pregătit să acționezi sau să reacționezi”, a precizat Titi Aur, pentru wowbiz.ro.