După două eșecuri consecutive pe banca formației Poli Iași, Mircea Rednic a declarat la conferința de presă premergătoare duelului de astăzi din Copou cu Universitatea Craiova că a venit momentul pentru o victorie.
În ciuda diferenţei din clasameent dintre cele două formații, oltenii având aproape dublu punctelor moldovenilor, 43 de puncte față de 22 ale trupei din Copou, Mircea Rednic este încrezător n victorie și a anunțat că pentru acest final de sezon regular și-a fixat ca obiectiv șase puncte diin tot atâtea posibile, ieșenii urmând a întâlni Universitatea astăzi și FC Botoșani săptămâna viitoare.
„N-avem accidentaţi, n-avem suspendaţi, suntem în efectiv complet. E momentul să obţinem un rezultat pozitiv, mai ales că mi-am propus şase puncte în cele patru partide până la play-out. Primele două meciuri m-au ajutat să-mi fac o imagine despre jucătorii mei, despre randamentul pe care îl dau pe diferite posturi. Va fi un meci greu, cu o echipă în formă, care are jucători cu care am lucrat, cum e Dan Nistor. Îmi doresc să practicăm un fotbal bun şi să obţinem trei puncte”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Poli Iași.
Înaintea duelului de astăzi din Copou, Universitatea Craiova se află pe locul 2 cu 43 de puncte în timp ce Poli Iași este pe locul 12, loc ce duce la baraj, cu 22 de puncte.
Program etapa a XXV-a Liga 1
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 1-2
CFR Cluj – Viitorul Constanța 0-0
Sâmbătă, 15 februarie
ora 14:30 Academica Clinceni – Gaz Metan Mediaș
ora 20:00 Poli Iași – Universitatea Craiova
Duminică, 16 februarie
ora 17:00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani
ora 20:00 Dinamo București – FCSB
Luni, 17 februarie
ora 20:00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu