„Puriul” vrea Cupa României: „Din moment ce CFR nu e printre semifinaliste, sunt șanse la trofeu!”

Publicat: 05/03/2020 | 12:22

Mircea Rednic a jubilat după ce a bifat prima victorie pe banca formației Poli Iași. Moldovenii s-au impus cu 3-2 în urma unui meci interzis caridacilor în Copou în fața celor de la Universitatea Craiova și s-a calificat în premieră în istoria clubului în semifinalele Cupei României.

„Puriul” a afirmat că oddată ajunsă în „careul de ași” al Cupei României, formația sa poate visa cu ochii deschiși la câștigarea trofeului.

„În sfârşit, a venit şi o victorie la Iaşi, în Cupă. Sunt fericit, mă bucur pentru băieţi, pentru că ştiu că sufereau aşa pentru că lucram bine la antrenamente, muncă multă, sacrificii şi rezultatele nu veneau. Au venit într-un meci în care noi ne-am calificat în semifinală. Am înţeles că este pentru prima dată şi chiar mă bucur foarte mult. O victorie muncită, poate şi mai frumoasă că am reuşit să înscriem în ultimul minut de prelungire. Nu ne-am relaxat, Craiova e o echipă puternică, cu jucători buni, au venit, ne-au fixat în terenul nostru, dar ne-am apărat foarte bine. Vreau să felicit şi publicul, care, într-adevăr, astăzi a fost alături de echipă şi şi-au dorit foarte mult această calificare. La 2-2 nici nu mai ştiam pe cine să înjur, pe cine să bat, să mă bat singur. De acum orice e posibil în cupă având în vedere că CFR Cluj, cea mai puternică echipă din România nu este în competiție”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Poli Iași.

Program sferturi de finală Cupa României- ediția 2019-2020
Academica Clinceni – Dinamo București 0-1
Petorlul Ploiești- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-1
Poli Iași– Universitatea Craiova 3-2
Joi, 5 martie
ora 20:00 FC Hermannstadt- FCSB