Pură coincidență sau destin? Ce a pățit o femeie care a anulat întâlnirea cu un bancher din cauza unor presentimente rele
Povestea unei femei din California care a anulat întâlnirea cu un bancher de investiții din cauza unor presentimente rele a devenit cunoscută de milioane de oameni! Și asta pentru că ea a decis să o facă publică pe TikTok. În filmarea pe care a postat-o, tânăra a împărtășit poze cu schimbul de mesaje avut cu individul.
O femeie din California, hărțuită de bancherul cu care a refuzat să iasă la o întâlnire
Șatena cu ochi căprui le-a povestit internauților că a decis să anuleze prima întâlnire cu bancherul de investiții, pentru că a avut “sentimente negative” în legătură cu acesta. Bărbatul nu a primit deloc bine vestea și a început să îi spună cuvinte foarte urâte, ba chiar a insultat-o. El i-a transmis că oricum nu era atât de atrăgătoare și că ar trebui “să învețe să respecte timpul oamenilor”, au scris jurnaliștii publicației britanice The Mirror.
Ulterior, individul i-a spus că ea este “plină de iluzii”, iar aceasta i-a dat următoarea replică: “Îmi pare rău că te simți așa. Eu cred că tu ești intoxicat, așa că aș aprecia dacă ai înceta să îmi trimiți mesaje”.
Într-o altă captură pe care femeia a făcut-o la discuția purtată cu individul, acesta i-a mai spus: “Întoarce-te în Carolina dacă ești atât de gingașă. (…). Nu ești atât de sexy. Ar trebui să te întorci acasă și să te căsătorești”. În timp ce unii dintre internauți i-au spus tinerei că a procedat foarte bine, că poate s-ar fi întâmplat ceva grav dacă s-ar fi văzut cu bărbatul, alții au lăudat-o pentru decizia de a-și face publică experiența delicată.
Filmarea pe care șatena a făcut-o publică pe TikTok a fost văzută de aproape un milion de oameni în doar câteva ore; din motive obiective, @sadzmadz și-a șters contul de pe celebra rețea de socializare, însă, înregistrarea ei a fost salvată de mai multe persoane.