Inna este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din showbiz-ul românesc și nu numai! Numele artistei a trecut granițele țării noastre și, în scurt timp, a ajuns pe buzele fanilor din întreaga lume. Are o carieră de succes, o familie care o susține necondiționat și un iubit, despre care vrea să păstreze discreția.
Inna s-a născut pe data de 16 octombrie 1986 în orașul Mangalia. Dragostea pentru muzică a moștenit-o de la familia sa fiindcă bunicul, bunica și mama ei cântau la ocazii. Elena Alexandra Apostoleanu a decis să își pună numele de scenă „Inna” fiindcă în trecut, acesta era alintul ei de către bunic.
A urmat cursurile Colegiului Economic din Mangalia și făcea naveta zilnic cu bicicleta. După promovarea examenului de bacalaureat, Inna a urmat cursurile universității Ovidius în Constanța, unde a absolvit Facultatea de Științe Politice. Apoi s-a angajat la o firmă de imobiliare, după care i-a cunoscut pe creatorii de hituri de la Play & Win. Nu a pornit singură la drum, l-a avut mereu alături pe Lucian Ștefan, fostul său iubit, care i-a fost și impresar. Iar astăzi, numele ei este pe buzele tuturor fanilor din întreaga lume.
Inna are 33 de ani şi este una dintre cele mai în vogă artiste românce. Ocupă primele poziții în topurile internaționale şi, conform informaţiilor apărute în presă, în ultimii ani a câştigat milioane de euro din muzica ei. În copilărie însă, Inna locuia într-un bloc comunist din stațiunea Neptun, asta din cauza faptului că provenea dintr-o familie fără mari posibilități. (VEZI ȘI: INNA, PICTORIAL INCENDIAR LÂNGĂ PISCINĂ. TOȚI FANII I-AU PUTUT ADMIRA FORMELE APETISANTE: ”EȘTI CEA MAI BUNĂ!”)
„Eu cred că fiecare persoană care ia parte la călătoria ta este foarte improtantă. Cred în iubire. Cred că este nevoie de sprijin indiferent de care. Fie că ai o prietenă bună, fie că ai iubit… Nu ştiu cum se face că eu le am pe toate. Sunt norocoasă. Părinţii mei sunt foarte tari, m-au susţinut mereu. Tata şi mama sunt cei mai tari părinţi pe care puteam să-i am în viaţa asta şi sunt extrem de fricită să-mi împart o lungă perioada din viaţa mea alături de ei„, a spus Inna/