Academica Clinceni a obținut trei puncte de aur în economia luptei pentru evitarea retrogradării. Formația lui Ilie Poenaru s-a impus la limită, scor 1-0 (0-0) în confruntarea de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, într-un meci contând pentru runda a V-a a play-out-ului Ligii 1.
Academica a tranșat disputa prin golul slovacului Jakub Vojtus în minutul 54 la capătul unei acțiuni personale de toată frumusețea. Echipa lui Viorel Moldovan a terminat partida în inferioritate numeric după ce Blaise Yameogo a fost eliminat în urma a două „galbene” văzute în decurs de doar câteva sezunde în prelungirile partidei.
„Cele trei puncte sunt importane. Era foarte important acest rezultat Ținând cont că suntem la al treilea meci în această săptămână era o presiune fizică și psihică. Cred că o să vedeți un alt joc la Sibiu. În orice moment se pot întâmpla tot felul de situații și poți oricând pica în subsolul clasamentului. Sunt întârzieri salariale de trei luni, dar chiar acum am primit promisiuni că într-o foarte scurtă perioadă se vor rezolva. Conducerea este foarte serioasă. Băieții au primit pentru acest meci o primă, iar acesta ne dă nouă speranța că lucrurile se vor îndrepta”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul Clinceniului.
Pentru Academica aceasta a fost cea de-a treia victorie obținută în acest sezon în fața Chindiei după cele din sezonul regular cu 3-1 de pe teren propriu și 5-2 de pe „Ilie Oană”.
În urma acestui rezultat, Academica a acumulat 20 de puncte șis e află pe locul 4 în timp ce Chindia a rămas pe locul 6 cu 17 puncte, la egalitate cu Dinamo care este pe locul 7, „câinii” având însă și două meciuri mai puțin disputate.