Pumnul care i-a spart capul lui Neveu a ”păpat” 7.000 €! Imaginea șocantă a radiografiei degetelor lui Yamato, după ce au fost prinse în șuruburi
Meciul dintre Neveu și Yamato Zaharia din gala RXF, cu reguli de stradă a fost unul așteptat cu sufletul la gură de fani. Din păcate însă, Yamato s-a accidentat grav atunci când i-a aplicat fatala lui Neveu, direct în frunte. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, celebrul luptător a povestit totul despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o. Campionul nostru și-a rupt mâna în urma loviturii, iar apoi a avut nevoie urgentă de operație. S-a ales cu trei degete fracturate, iar acum medicii i-au pus în mână plăcuțe din titan și 14 șuruburi. Recuperarea nu va fi una ușoară, iar intervenția l-a costat destul de scump pe sportiv. Mai exact, aproximativ 35.000 de lei a fost nevoit să scoată din buzunar pentru operația în sine și cheltuielile adiacente. Însă Yamato Zaharia este un luptător, în adevăratul sens al cuvântului, și nu se lasă doborât de această situație.
Yamato Zaharia și-a rupt mâna în timpul meciului cu Ovidiu Neveu, atunci când i-a dat un pumn de toată frumusețea, direct în frunte. Neveu s-a ales cu fruntea spartă, dar campionul nostru și-a fracturat grav degetele. După ce a fost supus unei intervenții chirurgicale destul de complicate, acum se recuperează. Cheltuielile operației nu au fost deloc de neglijat, iar sportivul a trebuit să plătească o sumă destul de mare. Cât despre meciul în sine, Yamato Zaharia le închide și gura răutăcioșilor, care au făcut tot felul de afirmații referitoare la spectacolul din gală.
A explicat că lucrurile ar fi stat altfel dacă cei de la RXF ar fi acceptat reguli de Muay-Thai. Cât despre RXF, luptătorul se declară total dezamăgit de atitudinea lor de după gală. Prietenii de un deceniu au fost puse la încercare, iar Yamato a realizat că nu se poate baza în totalitate pe nimeni.
Yamato Zaharia, operație de 35.000 de lei după gala RXF
Celebrul sportiv a presimțit diagnosticul pe care l-a pus medicul, imediat după primul pumn pe care i l-a dat lui Neveu în frunte. Cu toate acestea, a continuat lupta, fără să arate vreo emoție. După ce meciul s-a încheiat cu victoria lui Yamato, acesta a mers de urgență la spital, unde nu a primit vești prea bune.
„Diagnosticul a fost unul foarte clar, pe care l-am bănuit și în timpul meciului, am degetele 2, 3 și 4 fracturate de la bază. Ele la radiografie nu se mai vedeau, s-au rupt și erau duse spre antebraț. Am fost la medici și am cerut mai multe păreri, până la urmă m-am duc la domnul doctor care m-a operat și la picior, pentru că am foarte mare încredere în el. Mi-a făcut un plan de operație, mi-a montat o extensie prinsă de mână cu o tijă metalică și și-a dat seama în timpul operației că degetele tot nu stăteau la locul lor. Mi-a pus 3 plăcuțe și vreo 14 șuruburi. Toată distracția m-a costat destul de mult, aproximativ 30.000 de lei. Apoi va trebui să mai fac CT-uri, controale, analize, iar în total mă va duce la 35.000 de lei, o sumă destul de mare. Momentan sunt cu mâna în atelă, pentru a nu se bloca din cauza plăcuțelor de titan, e o perioadă destul de dificilă, dar voi trece și peste asta.
Cumva a fost normal, pentru că fruntea este unul dintre cele mai puternice oase din corpul uman, iar mâna nu este făcută să lovească alte oase. De la primul pumn pe care i l-am prins în frunte și i-am despicat capul, am simțit că mi s-a rupt primul deget. Știam că spectacolul va fi foarte slab, pentru că era conștient că din cauza acelor reguli de stradă nu se putea altfel. Dar cu toate astea, am continuat meciul de la primul pumn, de când am simțit că mi s-a rupt mâna, după prima repriză, nimeni nu știa cât de gravă este accidentarea mea, nu am trădat nicio emoție. Eu sunt mulțumit de mine. Probabil, dacă ar fi ascultat RXF-ul și ar fi acceptat cu reguli de Muay-Thai, fără mănuși, dar și coate, genunchi și picioare, ar fi fost mult mai interesantă lupta”, a declarat Yamato Zaharia pentru CANCAN.RO.
Campionul mondial, dezamăgit de apropiați după meciul cu Neveu
Însă ce s-a întâmplat după lupta din ring a fost total neașteptat pentru Yamato Zaharia. Iar aici vorbim despre reacțiile apropiaților, în special ale celor de la RXF, care au fost…inexistente. După ce luptătorul a fost supus intervenției chirurgicale la mână, conducerea nu i-a trimis nici măcar un mesaj de încurajare. Asta l-a făcut pe sportiv să realizeze că relațiile, indiferent că este vorba despre o prietenie de 10 ani, sunt, de cele mai multe ori, pe interes.
„Ce m-a emoționat pe mine în meciul acela a fost că a venit Betty la pauză și l-a șters pe Neveu de sânge. Aș fi dat orice să am și eu pe cineva, să simt că și la mine și își face griji pentru sănătatea mea, mai ales că după am fost singur la spital, am ajuns în casa mea mare și întunecată. N-a avut cine să mă ajute să-mi dau nici tricoul jos, să îmi dea o pungă cu gheață. Ce m-a supărat este că RXF-ul nu mi-a dat niciun mesaj, iar eu am o relație de prietenie cu una dintre persoanele din conducere de peste 10 ani, dar acum am înțeles cum stau lucrurile, sunt doar un număr. Dacă produc cifre sunt bun, de aceea de acum și pentru mine va fi doar business”, a mai spus campionul.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.