Pui de bani

De: Cancan
Publicat: 26/06/2007 | 00:00

POTENTIAL. Terenurile din jurul Bucurestiului isi pot dubla valoarea pe termen scurt si mediu Profit. Cumpararea si revanzarea apartamentelor sau a terenurilor sunt, in prezent, o sursa sigura de profit Mark Robert Din afacerile imobiliare puteti castiga bani destul de rapid, iar analistii sunt de parere ca printre cele mai profitabile investitii se numara apartamentele mai vechi, situate central, locuintele din noile cartiere rezidentiale si, mai ales, terenurile. De altfel, o simpla comparare intre ofertele de vanzare de acum un an si cele actuale ne arata cresteri mari si foarte mari.

Apartamente centrale

Proprietatile construite in perioada 1985-1990 pot fi o sursa sigura de profit daca sunt amplasate in zone centrale. Potrivit anuntul.ro, anul trecut, in iunie, un apartament cu doua camere, de circa 90 mp, in Piata Alba Iulia din Bucuresti costa circa 120.000 de euro, iar unul in zona 13 Septembrie-Marriott era cotat la 100.000 de euro. In doar un an, acelasi tip de apartament a ajuns sa fie tranzactionat la 150.000 de euro in Piata Alba Iulia si 125.000 euro in zona Marriot. In iunie 2006, un apartament cu trei camere costa in zonele mentionate 120.000-150.000 de euro. In prezent, oferta este de peste 200.000 de euro, deci o crestere, fata de iunie 2006, de cel putin 35%. Potrivit lui Calin Clinciu, analist imobiliar la compania Euroest Invest, citat de conso.ro, aceste locuinte nu mai au un potential de crestere, dar datorita locatiei vor continua sa fie foarte cautate. Profitul din vanzarea locuintelor e de minimum 35% pe an, iar la terenuri, chiar peste 100% pe an

Locuinte noi

Apartamentele noi au avantajul ca dispun de materiale de constructie noi, arhitectura, instalatii si facilitati moderne. In Bucuresti, un apartament nou poate fi cumparat cu un pret minim de 1.200 euro/mp (cu TVA). Un apartament cu trei camere de circa 90 de mp se vinde cu 110.000 de euro. Conform reprezentantului Euroest Invest, peste 20 de ani, valoarea unui apartament construit dupa anul 2000 va fi considerabil mai mare ca a unuia finalizat in anii ?70-?80.

Cresteri de peste 100%

O alta varianta pentru obtinerea de profituri din imobiliare este achizitionarea de terenuri in jurul Bucurestiului. In iunie 2006, un lot de teren de numai 500 de mp era cotat in Pipera la 200 euro/mp, 50 de euro/mp in Popesti-Leordeni si circa 25-30 euro/mp in comuna Domnesti. In iunie 2007, ofertele pentru loturi similare in Pipera erau de 300 euro/mp, 120 euro/mp in Popesti-Leordeni si circa 60-70 euro/mp in Domnesti, adica dublu fata de 2006.