Pugilista Nicola Rattray a decedat la vârsta de 18 ani
Pugilista Nicola Rattray, în vârstă de 18 ani, a fost găsită moartă, în apartamentul său din Inverness. Rattray a devenit mamă, în martie 2018, și, de curând, reîncepuse antrenamentele la box.
”Am văzut-o la sparring şi la antrenamente şi arăta mai bine ca niciodată! Părea fericită. Nu mi-a venit să cred când am aflat. Este teribil. Toţi suntem îndureraţi. Avea doar 18 ani, era o fată minunată”, a declarat antrenoarea sa, Laurie Redfearn. Se pare că nu există suspiciuni în privința morții sportivei.
Apropiații pugilistei au deschis o pagină, unde lumea poate dona pentru a ajuta la creșterea fiicei lui Rattray, Breigha.
„Viaţa tuturor a fost dată peste cap de dispariţia neaşteptată a lui Nicole Rattray. Toţi cei care au cunoscut-o pe Nicola ştiu ce fată minunată a fost şi va rămâne. A fost extrem de talentată, a fost pasionată de box dar, cel mai important, a dorit să fie cea mai bună mămică pentru fetiţa ei. Este o perioadă grea pentru toată lumea, mai ales acum când se apropie Crăciunul. Noi toţi dorim ca Breigha să crească ştiind cât de mult a iubit-o mama ei„, a fost mesajul postat de apropiații tinerei.