Puci anti-Gigi Becali la Marriott
SOLIDARI. Fotbalistii Stelei l-au scos pe antrenor din camera de hotel pentru a-i declara sustinere neconditionata Ionut Margaritescu Fotbalistii s-au intalnit cu antrenorul demis si l-au implorat sa ramana la Steaua. Ei i-au promis ca vor declansa revolta in Ghencea. Noapte de cosmar au avut jucatorii Stelei dupa meciul pe care l-au terminat la egalitate, 0-0, cu Sheriff Tiraspol. In afara rezultatului la care nu se asteptau, acestia au primit si lovitura pe banca tehnica: antrenorul Bergodi a fost demis. Si tocmai dintr-o dorinta de a-si proteja elevii de biciul verbal al furibundului patron, venit in pauza meciului sa dojeneasca. Au chibzuit ei, in frunte cu veteranii, iar a doua zi s-au prezentat la antrenament. Era ora 10.00 cand au dat nas in nas cu inlocuitorul italianului, Mihai Stoichita. Nu i-au spus nimic. Doar s-au echipat si au trecut pe teren. Dupa sedinta de pregatire, fotbalistii au trecut la aplicarea incredibilului plan. S-au dus direct la hotelul Marriott, acolo unde Cristiano sta de cand a semnat cu Steaua. Au intrat, spre mirarea personalului, si s-au dus ca din pusca la etajul intai peste Bergodi. Mirat, acesta a intrat in dialog cu ei. Pe holul de la acel nivel nu se mai putea respira. Venisera toti jucatorii Stelei, deranjati de atitudinea lui Gigi Becali. Purtatorul de cuvant – Petre Marin. La cei 36 de ani, omul i-a transmis antrenorului demis pasurile lui si ale colegilor. Nu vrem sa plecati de la Steaua, a sunat scurtul anunt. Italianul a incercat sa-i domoleasca. Degeaba. Jucatorii au amenintat, prin vocea aceluiasi veteran, ca vor declansa revolutia in Ghencea daca situatia nu se schimba. Bergodi si secundul sau, Renzo Rosi, si-au reziliat, insa, contractele.