PSD: Siguranţa românilor, pusă în pericol pentru că Ludovic Orban ar fi rămas şomer

Publicat: 13/03/2020 | 12:13
PSD: Siguranţa românilor, pusă în pericol pentru că Ludovic Orban ar fi rămas şomer

Partidul Social Democrat susţine că iresponsabilitatea liberalilor atinge cote inimaginabile şi că românii trebuie să ştie că sănătatea şi siguranţa lor a fost pusă în pericol pentru că Ludovic Orban ar fi rămas şomer, iar anticipatele ar fi picat.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat, motivul pentru care România nu are un guvern stabil este că singurul proiect de țară al PNL, anticipatele, ar fi picat dacă joi era învestit Guvernul Cîţu.

„Iresponsabilitatea liberalilor atinge cote inimaginabile. Cum să spui că PSD e de vină pentru că tu, premier desemnat, ai fugit cu 10 minute înainte de vot? Pentru că nu te votau nici colegii tăi?! Românii trebuie să știe pentru ce sănătatea şi siguranţa lor a fost pusă în pericol! Pentru că Ludovic Orban ar fi rămas șomer, iar singurul proiect de ţară al PNL, anticipatele, ar fi picat! Acesta este singurul motiv pentru care ieri România nu a avut instalat un guvern cu puteri depline, în măsură să ia deciziile cruciale pentru sănătatea şi siguranţa românilor!”, se arată în mesajul postat de social-democraţi pe pagina de socializare.

Florin Cîţu şi-a depus – joi – mandatul de premier desemnat cu câteva minute înainte începerii plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului. Liberalul a explicat, pe Facebook, că a luat decizia de a-şi depune mandatul „cu responsabilitate, transparenţă şi profesionalism”, subliniind că „preşedintele partidului trebuie să fie şi prim-ministru”.