„Nu ne jucăm cu pensiile românilor! Munca părinților și a bunicilor noștri trebuie răsplătită, nu taxată”, afirmă Gabriela Firea, în contextul în care PNL a propus, în Parlament, ca pensionarii care primesc mai mult de 4.000 de lei să plătească CASS.
„Recent, parlamentarii PNL au propus ca pensionarii care primesc peste 4.000 de lei să plătească CASS. Împreună cu toți colegii senatori social-democrați, vom respinge acest proiect în Senatul României!
Vă amintiți cum în 2021 au vrut să înghețe pensiile? Același scenariu pare să se repete, dar de această dată prin aplicarea CASS.
Suntem conștienți de impactul pe care astfel de măsuri îl pot avea asupra celor care au muncit o viață întreagă. În plus, contradicțiile în discursul politic nu fac decât să adauge confuzie și nesiguranță”, a transmis, marți, pe Facebook, potrivit
GÂNDUL.RO, Gabriela Firea.
Firea: „Vrem claritate și coerență în politicile care afectează pensionarii”
„Ce spunem noi, parlamentarii social-democrați:
- Nu susținem acest proiect de lege.
- Vrem claritate și coerență în politicile care afectează pensionarii.
- Pensionarii merită respect, nu politici contradictorii”, a adăugat social-democrata.