PSD critică unele măsuri de relaxare, anunțate de la 1 iunie. De ce le consideră discriminatorii
PSD susţine că decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), aplicabilă de la 1 iunie, conţine prevederi „discriminatorii” şi cere eliminarea lor imediată, afirmând că interzicerea participării persoanelor nevaccinate anti-COVID la anumite evenimente, chiar dacă acestea au fost testate negativ pentru SARS-CoV-2 sau au fost imunizate prin boală, reprezintă o abordare „neconstituţională” şi „anti-europeană”.
Potrivit social-democraţilor, în „toate” abordările adoptate la nivelul Uniunii Europene (UE) se asigură „un tratament egal” pentru persoanele care îndeplinesc cel puţin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală.
”PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care conţine numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetăţeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Atâta timp cât în România nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală şi neconstituţională. Interzicerea participării persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare de persoane decât cel precizat în decizia CNSU, chiar dacă acestea au fost testate negativ sau au fost imunizate prin boală, este o abordare neconstituţională şi anti-europeană”, se arată într-un comunicat al PSD, informează GÂNDUL.RO.