Tinerii sunt viitorul nostru, trebuie să se simtă în siguranță, să rămână, să se dezvolte și să-și crească copiii în propria lor țară. Aceasta este cea mai inteligentă investiție pe care o națiune o poate face!
De aceea Partidul Social Democrat își face o prioritate din sprijinirea tinerilor. Acestora și se asigură stabilitate, locuințe, locuri de muncă pentru a-și întemeia familii și trăi civilizat, la standarde europene. Este foarte important de menționat că Guvernul a eliminat impozitarea veniturile din tranzacțiile imobiliare care nu depășesc 450.000 de lei, a subvenționat dobânzile la credite și a şi a redus cota la 5% TVA pentru achiziția de astfel de locuințe.
În 2019, prin programul Prima Casă, s-a alocat un fond de aproape 2 miliarde de lei – peste 418 milioane de euro – pentru garanții bancare care să suțină creditele imobiliare cu avans minim – de numai 5% – pentru achiziția ori construcția de locuințe. Astfel, alte sute de mii de români, cu vârsta până-n 35 de ani, se vor alătura celor peste 260 000 de tineri care au beneficiat anul trecut de sprijinul programului. Relevant pentru impactul major și succesul programului este că-n 2019, nu mai puțin de 15 bănci participă și acordă finanțare pentru Prima Casă!
De altfel, Guvernul privește tinerii din România ca pe o resursă strategică a țării. Ana Birchall a declarat – transmițând mesajul premierului Viorica Dăncilă – că programul de guvernare al PSD acordă un rol fundamental tinerilor.
„Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a ţării. Programul de guvernare pe care îl punem în aplicare acordă un rol fundamental tinerilor, prin măsuri şi strategii menite să pună în valoare ambiţia, profesionalismul şi entuziasmul tinerilor. Am demarat programe care pun în prim plan tinerii, am alocat resurse astfel încât să asigurăm noilor generaţii un viitor aici, acasă, în România. Iniţiative de succes precum Start-up Nation, programe de integrare a tinerilor pe piaţa muncii sau Programul de Internship al Guvernului, pentru a da un exemplu drag mie, sunt numai câteva din măsurile care au avut rezultate remarcabile şi care au fost receptate favorabil de un număr foarte mare de tineri”, a transmis premierul Viorica Dăncilă.