Dani Oțil a împlinit 40 de ani și a făcut mare petrecere. A aprins, însă, în acea dimineață cele două cifre lumânări (4 și 0), așezate chiar într-o cană cu budincă. Dar prezentatorul de la ”Neatza”, de pe Antena 1, a făcut ceva cu totul special cu o zi înainte. Este practic, provocarea verii.
”În loc de la mulți ani sau alte urări … Anul ăsta poți să îmi dai și un semn adevărat că mă urmărești”, a scris Dani Oțil pe Instagram, în dreptul unui filmuleț de câteva minute în care el face propunerea. Dani le cere celor care-l urmăresc să facă donații pentru animăluțe. ”Uite, îți fac propunerea: îți răspund personal la urare, dacă faci dovada faptului că ai căutat undeva în zona ta orice formă de asociație sau fundație reală și ai făcut o donație. Nu mă interesează, 5 lei, 10 lei, 100 de lei, poate mai mult…” a fost propunerea lui Dani Oțil.
https://www.instagram.com/tv/CEPNH4nhvN_/?utm_source=ig_web_copy_link
Postarea a fost apreciată de majoritatea prietenilor virtuali, dar au fost și câțiva care l-au tras de urechi pe celebrul prezentator al Antenei. ”Este ok să promovezi orice formă de ajutor dorești pentru că oricum ar fi e de bine. Nu mi-a plăcut însă, și nu mă așteptam din partea ta, să spui că e la modă promovarea unor cazuri. Cât de cinic poti fi încât să alături cuvântul moda cu problema unor cazuri ce necesită ajutor. Nu e o modă. Se cheamă omenie. Să înțeleg că atunci când ajuți o faci pentru că e la modă?”, a fost prim reacție.
”Ce te face să crezi că doar cei care donează…cu dovezi, cum spui tu, sunt de admirat? Eu am adoptat o pisică gestantă, deși nu sunt mare iubitoare de pisici, și acum sunt posesoarea a patru pisoiași tare simpatico”, ”Pentru câini și pisici toată lumea sare în ajutor…când o să promovezi salvarea cailor?? Câini și pisici sunt pe toate drumurile și destui salvatori, caii, săracii, mor pe câmpuri!!!”, sunt alte două mesaje primite de la fani.