Proverbul românesc inscripționat pe ultima geantă de lux fabricată de Dior. Modelul e un tribut adus prințesei Diana

Publicat: 03/12/2023 | 11:55

Un român a reușit să-și pună amprenta în noua colecție a casei Dior. Mircea Cantor a fost inspirat de cultura tradițională românească și a folosit elemente tradiționale autentice din zona Bihor, locul natal al bunicii sale. Pe unul din exemplarele de genți din noua colecție ”Dior Lady Art” , artistul a ”făcut rai din ce a avut”.

”Grădina Raiului” – Jardin du Paradis- este modelul creat de Mircea Cantor. 12 artiști renumiți la nivel mondial – Mircea Cantor, Jeffrey Gibson, Ha Chong-Hyun, Lee Kun-Yong, Mariko Mori, Ludovic Nkoth, Hilary Pecis, Xu Zhen, Zadie Xa, Michaela Yearwood-Dan and Gilbert & George – au fost desemnați să colaboreze și să creeze propria variantă a genții Dior în cea de-a 8-a ediție a campaniei ”Dior Lady Art”.

Citește și: CREAȚIA CRISTINEI SĂVULESCU, VEDETĂ PE COVORUL ROȘU LA CANNES! CE ARTISTĂ A PURTAT ROCHIA CELEBREI CREATOARE DE MODĂ DIN ROMÂNIA

Mircea Cantor este artistul român care a lucrat pentru casa de modă Dior

Exemplarul redesenat de românul Mircea Cantor se vinde cu peste 6.000 de euro și a fost produs în numai 100 de exemplare. Geanta a fost creată în două variante: negru și bej. Modelul este inspirat de cultura românească și de elemente tradiționale din zona Bihor.

Modelul ”Dior Lady Art” creat de românul Mircea Cantor/ sursă foto: Marion Berrin, Andreaa Cenetiempo

”Mă simt mândră și onorată să îmi las amprenta pe geanta iconică Lady Dior. Creația mea se numește Grădina Paradisului (Jardin du Paradis/ Grădina Raiului) inspirată de o jachetă pe care am găsit-o în regiunea din România de unde provine bunica mea și suprapusă peste modelul pătrat derivat din gențile Dior clasice – un model care îmi amintește de raționalitatea grădinilor palatului Versailles . Frânghii de piele răsucite pentru a pune în valoare o geometrie solară care se derulează în fața ochilor tăi ca un entrelacs nesfârșit . Dincolo de frumusețea inerentă care radiază, am vrut să aduc un omagiu unui neam de artizani și meșteșugari care mențin flacăra vie prin reînnoirea permanentă a ceea ce putem numi o tradiție și un savoir faire universal”, a spus Mircea Cantor.

Printre alte elemente, împletiturile din piele care amintesc de modelul frânghiei, model întâlnit în țesături, pe porțile oamenilor din zona Ardealului. Mânerul genții este locul unde românul și-a pus amprenta și a inscripționat proverbul ”Fă rai din ce ai”, tradus în limba engleză și franceză.

Geanta Lady Dior este simbolul casei de modă încă de la începutul anilor 90. De altfel, modelul constituie un articol vestimentar care a făcut istorie datorită Prințesei Diana. În anul 1996 a fost văzută prima dată purtând acest model pe covorul roșu de la Met Gala. Numele oficial al genții este un omagiu adus prințesei Diana, care este, de altfel, supranumită cea mai cunoscută admiratoare al acestui model de poșetă Dior.

Sursă foto: Marion Berrin@marionberrin / Andreaa Cenetiempo.