Marți, 7 noiembrie, au avut loc filmările pentru Protelevion 2024, programul special de la PRO TV, pentru Revelion. Va putea fi văzut de români pe micile ecrane abia în ultima zi din an, de la ora 20:00, dar până atunci, vedetele s-au dat de gol pe rețelele de socializare. Astfel, a ieșit la iveală lista celor care vor face atmosferă în noaptea dintre ani.
Revelionul este momentul în care televiziunile din România încearcă, pe tot posibilul, să „rupă” audiențele. Fie că aduc prezentatori îndrăgiți, fie că apelează la cele mai cunoscute personalități din showbiz, momente comice și alte artificii, lupta cea mare se dă, în general, între postul din Pache Protopopescu, Antena 1 și Kanal D. Vreme de două decenii, Dan Negru și-a „îngropat” concurenții, dar odată cu plecarea sa din trustul impact, situația s-a schimbat radical.
Așa cum s-a întâmplat și la Protevelion 2023, prezentatorii vor fi Pavel Bartoș și Raluka. Anul trecut, cei doi au reușit să ducă emisiunea pe locul al doilea în clasamentul audiențelor, dar speranțele sunt mari pentru anul acesta. De ce? Iată doar câteva dintre vedetele care vin: Carmen Tănase, Jorge, Irina Rimes, Cosmin Seleşi, Andra, Andreea Marin, Monica Bîrlădeanu, Horia Brenciu, Smiley, Andi Moisescu, Theo Rose, Andreea Esca, Alex Bogdan, Maria Buză, Sore, Elvira Deatcu, Adrian Minune.
Pentru a vedea primele imagini de la filmări, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.
Este deja cel de-al treilea an în care Pavel Bartoș și Raluka fac echipă la PRO TV pentru programul Protevelion. În urmă cu un an, nu se așteptau la un asemenea succes, mai ales cântăreața, care spunea:
„Dacă în primul an am avut foarte foarte mari emoții până să ajung la prima întâlnire cu Pavel și să-mi dau seama că totul va decurge foarte frumos pentru că are grijă ca eu să mă simt în largul meu de fiecare dată când prezint alături de el.
A fost foarte frumos și primul an, dar în al 2-lea an pentru că m-am simțit mai în largul meu și am știut exact ce am de făcut, m-am distrat un pic mai tare. De Pavel m-am atașat imediat pentru că e un om minunat și chiar mă bucur foarte tare că am avut șansa să prezint alături de el și sper să se transforme într-un duet și să facem asta în fiecare an”, spunea artista pentru TV Mania.
„Știi cum e… există o vorbă a cuiva: tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată, dar tot ce se întâmplă de două ori, sigur se va întâmpla și a treia oară”, spunea Pavel Bartoș, pentru sursa citată anterior.
Sursă foto: social media