Ar putea urma o săptămână grea pentru bucureșteni, căci la orizont se întrezăresc greve la metrou. La începutul lunii octombrie, contractul Colectiv de Muncă la Metrorex a expirat, iar sindicaliștii amenință deja cu greva. Secretarul general al sindicatului USLM anunță declanșarea conflictului colectiv de muncă începând de săptămâna viitoare.
Încă din luna iulie se negociază noul Contract Colectiv de Muncă la Metrorex, însă discuțiile au eșuat. Astfel, după expirarea contractului, sindicaliștii se arată tot mai revoltați și amenință cu greva. „Ne-am săturat!”, a transmis Marian Artimon, secretarul general al sindicatului USLM. Când ar putea rămâne bucureștenii fără principalul mijloc de transport public?
(CITEȘTE ȘI: Fum la metrou Eroii Revoluției! Călătorii au sunat disperați la 112, abia mai vedeau ceva pe peron)
Marți, 1 octombrie, a expirat Contractul Colectiv de Muncă la Metrorex, iar sindicatul vorbește deja despre declanșarea conflictului colectiv de muncă începând de săptămâna viitoare. Cum negocierile au eșuat, liderul USLM le-a spus membrilor de sindicat, printr-un mesaj, că cei din conducerea Metrorex nu sunt capabili să găsească soluții.
De asemenea, liderul de sindicat susține că Metrorex nu dă curs revendicărilor angajaților de la metrou, deși acestea se discută încă din luna iunie. Astfel, cum nu pare să se rezolve nimic, săptămâna viitoare o să înceapă lupta sindicală legală: pichete, conferință de presă, proteste și declanșarea conflictului colectiv de muncă.
„În sfârșit, după două săptămâni de amânare, din lipsa capacității conducerii MTX (Metrorex) de a-și scrie punctele de vedere față de modificările la CCM (contractului colectiv de muncă), astăzi s-au reluat ședințele de negociere colectivă.
Administrația a venit cu aceeași placă, nu avem, nu putem, nu ne lasă legea. Din cele 9 revendicări ale USLM s-au discutat primele trei. Devine din ce în ce mai clar că nimeni din conducerea Metrorex nu este capabil să găsească soluții. Emit doar jelanii că nu se poate. Că pierderi, ca subfinanțare, nu, nu, nu se poate.
Începând cu săptămâna viitoare vom demara lupta sindicală în toate formele ei legale, pichete, conferință de presă, mitinguri de protest și declanșarea conflictului de muncă”, a anunțat Marian Artimon, transmite Club Feroviar.
Reamintim că sindicatul angajaților de la metrou a inițiat încă din luna iulie negocierile, însă discuțiile au întârziat pentru că Metrorex a așteptat o ședință a Consiliului de Administrație pentru desemnarea unei comisii de negociere din partea companiei.