Protest in Capitala impotriva „HINGHERIADEI”! Sustinatorii sterilizarii, in strada: „Cainele nevinovat, bunicuta m-a uitat”
Manifestantii scandeaza „Parlamentul criminal”, „Va dorim soarta lor, soarta maidanezilor”, „Dreptul la viata”, „Eutanasia jos in Romania”, „USL nu uita, asta este crima ta” si au pancarte cu mesaje precum „Spune nu crimei”, „Cruzimea fata de animal este preludiul cruzimii fata de om”, „Opriti masacrul”, „De la mineriada la hingheriada”, „Vrem solutii nu macel”, „Dorim sterilizarea cainilor cu si fara stapan”, „Ucizi apa sau inchizi robinetul?” sau „Eutanasiere nu, sterilizare da”.
Protestatarii afiseaza si mesaje prin care cer ca, pe langa solutia sterilizarii cainilor maidanezi, sa fie luate masuri pentru plasarea cainilor in adaposturi, dar si mesaje precum „Adaposturile primariei sunt lagare de exterminare”.
Unii fac referire si la incidentul in urma caruia Ionut Anghel si-a pierdut viata, sfasiat de cainii maidanez, afisand mesaje ca „Dreptate lui Ionut”, „Cainele nevinovat, bunicuta m-a uitat”, „Unde e protectia copilului”, „Maidanezi isi pazesc puii, bunica nu l-a pazit pe Ionut, ce face protectia copilului?”.
De asemenea, protestatarii sustin ca eutanasierea in Romania inseamna omorarea cainilor cu violenta, cu bata sau cu otrava.
Presedintele Asociatiei „Cutu, cutu”, Marcela Pisla, sustine ca inainte de a spune ca „sterilizarea nu este buna”, ca „s-a aplicat din 2004 si n-a dat roade”, trebuie spus ca „sterilizarea ca metoda nu s-a aplicat niciodata in Romania”.
„Noi nu avem cuvantul ‘sterilizare’ in nicio lege, ea nu s-a aplicat national nicioadata”, a spus Marcela Pisla.
Ea a precizat ca in Bucuresti vin continuu puii aruncati din Voluntari, din Stefanesti.
„Si daca nu vin puii in boccea, vin cainii adulti aruncati, catre gropile de gunoi ale Bucurestiului”, a mai spus Marcela Pisla.
Protestul celor care se opun eutanasierii cainilor maidanezi are loc in timp ce parlamentarii voteaza Legea care permite eutanasierea cainilor fara stapan.
Camera Deputatilor a adoptat marti legea care permite eutanasierea cainilor fara stapan ce nu sunt adoptati sau revendicati in 14 zile de cand ajung in adaposturi.
Proiectul a primit 266 de voturi „pentru”, 23 de voturi „impotriva” si 20 de abtineri.
R.N.