Anul 2014 a fost mai degrabă unul al marilor evenimente, cu consecințe pe termen lung, sportive, desigur, dar și administrative. Toate, de o mare importanță!
Să începem povestea acelei perioade cu marea campioană a gimnasticii românești și mondiale, Larisa Iordache.
În 2014 ea a cucerit, la Doha, la Cupa Mondială, medaliile de aur în probele de sărituri, bârnă și sol, iar la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Sofia, din Bulgaria, disputate în același an, 2014, a cucerit aurul de asemenea, și titlul continental, cu echipa, apoi și în proba de sol, în timp ce la bârnă a luat medalia de argint, iar în proba de sărituri, bronzul.
Larisa Iordache a devenit, astfel, cea mai medaliată gimnastă, din istorie, a Campionatelor Europene! Mai mult decât atât, ea are în carieră o medalie de bronz, cu echipa, la Jocurile Olimpice, la ediția din anul 2012, de la Londra, patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint, la individual compus și la sol, la ediția de la Nanning, din același senzațional an 2014, și două de bronz, în anul 2013, la Anvers, în proba de sol și la Glasgow, în 2015, la individual compus. Larisa Iordache are, în total, 16 medalii la Campionatele Europene, pe lângă cele de la Sofia, din 2014, amintite mai sus, reușind să câștige aurul, la Bruxelles, în 2012, cu echipa și la sol, dar și argintul, la bârnă.
Tot la Campionatele Europene, în anul 2013, la Moscova, luase aur la bârnă și argintul la individual compus, sol și sărituri, iar la ediția de la Cluj, din 2017, bronz la bârnă. În fine, la ediția de la Mersin, Turcia, din 2020, a cucerit patru medalii, aur la sol și bârnă, argint în proba de sărituri și pe echipe. În total, Larisa are, așadar, o medalie de bronz la Olimpiadă, cu echipa, patru medalii la Campionatele Mondiale, două de argint și două de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene, cum am scris, dintre care șapte de aur, șapte de argint și două de bronz, dar și trei la Jocurile Mondiale Universitare, două de aur și una de bronz. În anul 2017, la Cupa Mondială din Slovenia, Larisa a cucerit medaliile de aur în probele de bârnă și paralele, dar șirul medaliilor la Cupele Mondiale nu s-a oprit aici!
În martie 2014, ca să dăm și acestui an ceea ce aparține fotbalului, să amintim că au fost organizate alegeri la FRF, care au fost câștigate, după două tururi de scrutin, de către Răzvan Burleanu. Astfel, după aproape un sfert de secol, Mircea Sandu – care nu și-a mai depus candidatura de această dată- nu mai deținea conducerea celui mai înalt for al fotbalului românesc, iar Răzvan Burleanu, la doar 29 de ani, devenea unul dintre cei mai tineri conducători din istoria Federației!
Ziua de 5 martie 2014 consemna victoria în alegeri a lui Răzvan Burleanu, care, în turul al doilea de scrutin, îl învingea pe Vasile Avram cu 113 voturi din totalul celor 175 exprimate. Actualul președinte al FRF a fost reales în funcție în anii 2018, când a câștigat în fața lui Ionuț Lupescu, dar și în anul 2022, ultima oară cu unanimitate de voturi.
Tot în anul 2014 s-a consemnat și despărțirea dintre echipa națională a României și selecționerul Victor Pițurcă, cel care o calificase la turneele finale ale Campionatului European din anii 2000 și 2008 și care era foarte aproape de o a treia calificare la Euro, la turneul final din 2016, din Franța. Acolo unde România a și ajuns, dar sub conducerea altui selecționer de legendă, “antrenorul secolului”, Anghel Iordănescu.
Victor Pițurcă pleca astfel de la cârma echipei reprezentative, după cel de-al treilea mandat, primul consemnându-se-se între anii 1998 și 1999, 16 meciuri, palmares 9-6-1, cel de-al doilea între anii 2004 și 2009, 46 de meciuri, palmares 27-7-12 și ultimul, între 2011 și 2014, 36 de meciuri, palmares 18 victorii, 10 remize și 8 înfrângeri.