Ministrul Sănătăţii din Franţa, Agnes Buzyn, propune interzicerea fumatului în filmele franţuzeşti, informează Agerpres.
”Este ştiut că publicitatea care îndeamnă oamenii să se lase de fumat nu este eficientă”, a declarat Agnes Buzyn. Ministrul francez al Sănătăţii şi-a explicat iniţiativa prin faptul că încearcă să ”denormalizeze” fumatul, viciu care provoacă, anual, moartea a 75.000 de oameni în Franţa.
Agnes Buzyn a precizat că va discuta pe această temă cu ministrul francez al Culturii, care are în atribuţii şi industria cinematografică. Buzyn a menţionat că au fost deja luate anumite măsuri, care să-i determine pe regizorii şi scenariştii francezi să renunţe la reprezentarea fumatului în filme.
Peste trei sferturi dintre filmele produse în Franţa înfăţişează fumători, potrivit unei statistici realizate de un senator francez.
Preţul unui pachet de ţigări urmează să crească în Franţa în următorii trei ani, de la 6,50 euro un pachet la 10 euro un pachet. Chiar şi la această valoare, preţul ar fi mai mic decât cel din Marea Britanie.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), numărul fumătorilor în Franţa este cu 50% mai mare decât cel al locuitorilor din Marea Britanie.