Prim-vicepreședintele PMP, Cristian Diaconescu, pune în dezbatere publică propunerea ca elevii să intre acum în vacanța mare și să facă orele rămase la vară.
”Am primit semnale numeroase din partea profesorilor dar şi a părinţilor preocupaţi atât de sănătatea copiilor cât şi de calitatea actului educaţional.
Cei cu care am discutat, înţelegând situaţia complicată prin care trece societatea, au o propunere simplă adresată autorităţilor: Mutarea în această perioadă a “vacanţei mari“ urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii.
Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru. Ar fi în discuţie câteva săptămâni până la obişnuita vacanţă de iarnă. La rugămintea celor cu care am comunicat, pun în dezbatere această temă”, a scris Cristian Diaconescu pe Facebook.
Președintele Federației Asociațiilor de Părinți spune, însă, că propunerea făcută de Cristian Diaconescu nu poate fi pusă în aplicare.
”Noi interacționăm cu sute de mii de părinți și nu a venit niciodată o astfel de idee. Din păcate intenția bună nu poate fi pusă în aplicare pentru că în perioada vacanței de vară calendarul activităților este plin. Avem evaluarea națională, examenul de bacalaureat cu cele 2-3 sesiuni dacă o luăm în calcul și pe cea pentru olimpici, avem definitivat, avem titularizare, este imposibil să renunți în acea perioadă astfel încât să muți cursurile atunci, pentru că ne va fi greu să ne reluăm activitatea normală”, este de părere Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.